Liga Nationala

Duminică, ”municipalele” fac eforturi ca Oltul să ”înghită” Dunărea, la Vâlcea

Toamna a început pentru handbalistele de la SCM cu un meci în deplasare. Joi, 1 septembrie, ”municipalele” au jucat la Bistriţa. Partida a avut loc după închiderea ediţiei noastre. În prima etapă, elevele lui Bent Dahl au câştigat clar, la diferenţă de 10 goluri, contra unei nou-promovate şi s-au instalat din prima pe locul I. În etapa a III-a vor juca din nou în Sala Traian. Dunărea Brăila vine la Vâlcea. Iryna Glibko şi colegele sale speră într-un joc bun, dar şi într-o sală plină. Brăila e una dintre echipele cu pretenţii din Liga Florilor, cu buget mare, lot valoros. Pare meciul cel mai interesant al rundei. Va avea loc duminică, 4 septembrie, de la ora 17.30. În premieră pentru Vâlcea, în acest sezon, confruntarea va putea fi urmărită şi din faţa micilor ecrane. PRO Arena transmite meciul în direct. Cazan şi Suliman arbitrează întâlnirea, iar Ana Maria Stoia va fi observator. O săptămână mai tărziu, SCM va juca la Mioveni. Nu-l mai găseşte acolo pe Goran Kurtes, demis de pe banca Daciei după înfrângerea oarecum surprinzătoare din prima etapă, în deplasare, cu CSM Tg. Jiu. Meciul de la Mioveni, pentru Vâlcea urmează derby-ul cu CSM Bucureşti. E programat într-o zi de joi, pe 22 septembrie, în Sala Traian.

Articole Similare

Back to top button