Ancheta

Drumuri judeţe pline cu gropi. Costi Rădulescu – nesimţire maximă! – le sufocă cu bannere

DJ 676, la Tetoiu, este unul dintre cele mai groaznice drumuri judeţene din Vâlcea. Trebuie să ai nervi, fund şi suspensii tari ca să-l parcurgi. Nici nu vrem să ne imaginăm cum ar fi să ne aflăm în locul celor care trăiesc în acea zonă şi-l traversează zilnic! De nenumărate ori, atât noi, cât şi primarul Lucian Antonie am făcut apel la conducerea PSD a Consiliului Judeţean Vâlcea pentru a face ceva cu acest drum, dar degeaba. Mai mult, se pare că nesimţirea şefului acestei instituţii, Costi Rădulescu, nu are limite. Deşi drumul pe care îl administrează este în ultimul hal, liderul pesedist l-a sufocat nu cu asfalt de calitate, ci cu bannere de campanie. Chiar dacă nu calci în teritoriu, iar când te fâţâi prin două – trei comune, nu ai capacitatea să înţelegi mai nimic, totuşi, câtă nesimţire să ai ca politician, ca şef de instituţie, ca om, să faci aşa ceva, mai ales pe drumul vestit deja, în sens negativ, din cauza celor peste o mie de gropi numărate?

Articole Similare

Back to top button