Acasă Administratie Drumul din zona Zărneni – Valea Caselor şi Palatul Culturii din Drăgăşani...

Drumul din zona Zărneni – Valea Caselor şi Palatul Culturii din Drăgăşani vor fi gata anul acesta

42
0

Ca mai toate primăriile din ţară, şi cea de la Drăgăşani se confruntă cu o subfinanţare fără precedent, cel puţin raportându-ne la ultimul deceniu. Administraţia publică locală primeşte tot mai multe sarcini de la Guvern şi nu numai, dar în schimb banii repartizaţi sunt mai puţini decât în anii precedenţi. În aceste condiţii, primarul Cristian Nedelcu încearcă să realizeze cât mai multe investiţii cu fonduri europene. La ora actuală, are în derulare 9 astfel de obiective, iar contribuţia cu care trebuie să vină de la bugetul local este de aproximativ 11 miliarde de lei vechi. Suma le poate părea derizorie unora, cu atât mai mult cu cât fondurile nerambursabile atrase se apropie de 4 milioane de euro, dar când resursele sunt aşa cum sunt fiecare leu contează.

Pentru a reduce presiunea asupra bugetului local, Nedelcu a apelat şi la PNDL şi unul dintre proiectele de modernizare a drumurilor, derulat prin acest program, s-a încheiat. Este vorba despre reabilitarea unor căi de acces din zona viilor, care – aşa cum se ştie – asigură venituri importante pentru municipiul Drăgăşani. A rămas în lucru proiectul de 3,7 mil. lei, realizat prin PNDL 2: Zărneni şi Valea Caselor. “Da, mai avem de lucru la DC 58 A, pe zona Dobruşa, dar se rezolvă anul acesta. La Zărneni – Valea Caselor, s-a turnat un strat de asfalt pe toată lungimea de aproximativ 3 kilometri şi urmează al doilea strat. O altă investiţie pe care dorim să o finalizăm în 2021 este Palatul Culturii. Uşor-uşor, vom realiza tot ceea ce ne-am propus şi oraşul va face paşi importanţi înainte. Trebuie cu toţii să avem încredere că, uniţi şi cu răbdare, vom depăşi şi momentele dificile”, a adăugat edilul PSD.