Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Diverse

Drumul Călugărului, un proiect care ar însemna enorm nu doar pentru Muereasca, ci pentru toată Vâlcea

Privind spre viitor, primarul Ion Ungureanu vede dezvoltarea comunei Muereasca atât în jurul Mănăstirii Frăsinei şi a Bisericii de Jos, prin modernizarea infrastructurii rutiere, amenajarea unor zone de picnic şi relaxare, cât şi prin reluarea şi realizarea proiectului „Drumul Călugărului”.

Acest proiect, gândit şi discutat cu ani în urmă de primarii Ion Ungureanu, Sorin Vasilache şi regretatul Ion Cîlea, presupune crearea unor căi de acces către staţiunile Băile Olăneşti şi Călimăneşti, într-un cadru natural impresionant, dominat de păduri seculare şi peisaje pitoreşti. „Drumul va avea peste 10 kilometri. 5 ar fi pe raza comunei Muereasca şi alţi 3 la Olăneşti. Restul ar fi la Călimăneşti. Iniţial, Consiliul Judeţean se gândea la mai mult, adică avea în vedere prelungirea acestui drum până la Băile Govora, traversând localităţile Păuşeşti Măglaşi şi Buneşti. Spre Călimăneşti, s-ar putea amenaja pe amplasamentul unui drum forestier din prelungirea Străzii Alexandru Ioan Cuza, care ajunge în spatele Mănăstirii Frăsinei. Undeva, pe acest drum forestier, s-a produs o alunecare de teren şi reparaţiile ar costa destul de mult. Din DJ 658, intrat recent în reabilitare completă, Drumul Călugărului ar coborî spre satul Muereasca de Sus, iar de acolo, peste deal, s-ar ajunge în Olăneşti. Denumirea – Drumul Călugărului a venit de la numărul mare de mănăstiri din zonă. Imaginaţi-vă câte sunt, de la Stănişora, Turnu, până jos, la Iezer şi Pahomie”, a dezvăluit primarul Ion Ungureanu, încrezător că reprezentanţii Consiliului Judeţean Vâlcea şi primarii localităţilor amintite sunt în asentimentul său şi doresc să înceapă o discuţie foarte serioasă în legătură cu acest important proiect, care ar aduce tuturor numai beneficii.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button