Diverse

Dragoş Gîlicea a semnat cu London Wolves, club manageriat de nepotul fostului atacant al Chimiei, Gheorghe Vergu. ”Lupii londonezi”, căutaţi de cluburi de renume precum Chelsea, Arsenal şi alte forţe ale fotbalului englez

Antrenorul vâlcean Dragoş Gîlicea şi-a încheiat colaborarea cu Eagles Academy. A acceptat o nouă provocare. De puţin timp a devenit antrenorul grupei Under 11 a celor de la London Wolves, club manageriat de un român, Vali Creţu, nepotul fostului atacant al Chimiei Rm. Vâlcea, Gheorghe Vergu. Creţu e stabilit în Anglia de peste 20 de ani. London Wolves are dezvoltat un parteneriat cu Barking FC, unul dintre cluburile vechi din Regatul Unit, cu o tradiţie de peste un secol în fotbalul englez. În baza acestei colaborări şi datorită rezultatelor din cadrul academiei, juniorii legitimaţi la London Wolves au ajuns în atenţia unor cluburi de renume mondial, precum Chelsea, Arsenal Londra. Sunt monitorizaţi permanent de scouterii unor echipe din Premier League, atât la antrenamente, cât şi la jocuri.

”Consider că mi-am încheiat misiunea la Eagles Academy. S-a terminat un ciclu acolo, cred că am făcut lucruri bune, iar acum am ales să mă alătur proiectelor celor de la London Wolves. Îmi plac provocările, să iau lucrurile de la zero. În fotbal, în antrenorat, ştiţi că sunt «constuctor», nu-mi place să iau totul de-a gata. Sunt condiţii foarte bune de pregătire aici, cum mulţi şi-ar dori şi oportunităţi uriaşe pentru copiii care practică fotbal în cadrul clubului. Parteneriatul cu Barking atrage scouteri de peste tot. Copiii noştri sunt în vizorul unor cluburi uriaşe. În scurt timp cei mai buni dintre ei vor ajunge să semneze cu Arsenal, Chelsea şi alte echipe de renume. Eu mă voi ocupa de grupa Under 11. Mi-am propus ca în trei-patru luni să ne punem pe picioare, iar apoi să ne batem în competiţie pentru primul loc. Aici, se joacă fotbal la toate nivelurile în această perioadă. Din grupa mea, 90% din copii sunt români sau au părinţi români pentru că mulţi sunt născuţi aici, Londra e casa lor. În cadrul clubului, sunt copii şi antrenori de toate naţionalităţile. Chiar şi vâlceni. Mă bucur că am ajuns aici şi sper să facem treabă bună”, a declarat Dragoş Gîlicea.

Articole Similare

Back to top button