Liga VFotbal

Drăgoești a scăpat de ”balauri”. Soarele a revenit pe strada ei

Oltul Drăgoești a avut patru etape infernale, în care a întâlnit patru dintre cele mai bune echipe din Liga a V-a. A pierdut, dar nu a dezarmat. Duminică, 27 aprilie, soarele a revenit pe strada echipei pregătită de Edi Guță și Alex Oprea. Drăgoeștenii au câștigat cu scorul de 3-1 confruntarea de pe teren propriu, cu vecinii de peste Olt, de la Ionești.

”Am avut o serie neagră, dar trebuie să ne uităm și cu cine am pierdut. Am întâlnit cele mai bune echipe, lidera, viceldiera, pe Șirineasa, Orlești, pe Bunești, cea mai în formă echipă, care nu a pierdut niciun meci din retur și cu Galicea, care e acolo, în plasa primelor clasate. Noi, nu avem un obiectiv îndrăzneț. Doar să menținem grupul unit și să obținem o clasare cât mai bună, să luăm puncte cu echipele de nivelul nostru. Am reușit acum, cu Ionești, să ne bucurăm de succes. Eu zic că am controlat jocul, și ca posesie, ca ocazii. Am deschis scorul la jumătatea primei reprize, prin Cornel Popa. Pariseu, intrat de pe bancă (nu a fost titular) a dublat avantajul nostru. Pădurețu a marcat pentru 2-1, dar Bogdan Tinca a refăcut diferența. Am câștigat cu 3-1. A fost un joc liniștit”, a precizat Edi Guță, antrenorul-jucător de la Drăgoești. Ziua de duminică a reprezentat pentru el un adevărat maraton. După 90 de minute pe teren mare, a mai jucat și în campionatul de minifotbal.

Articole Similare

Back to top button