Dorel Jurcan, surprins la un meci de fotbal desfăşurat într-o comună
De câteva luni, senatorul Dorel Jurcan, preşedintele PD-L Vâlcea, nu mai pierde nici un eveniment organizat în teritoriu şi bate judeţul de la un capăt la altul, încercând să ţină pasul cu adversarii politici de la USL.
Zilele trecute, parlamentarul a fost prezent chiar şi la un meci de fotbal. Dorel Jurcan, care nu părea tipul de politician obişnuit cu ţărâna, a urmărit partida amicală dintre Damila şi Alro Slatina împreună cu Remus Popa, fostul viceprimar al comunei Măciuca. Apoi, a participat la manifestările prilejuite de sărbătorirea zilei localităţii. Liderul PD-L a profitat de această ocazie, stând de vorbă cu zeci de cetăţeni şi notându-şi problemele semnalate de aceştia. În aceeaşi zi, Jurcan a fost prezent şi la Racoviţa, unde, la fel, era sărbătorită ziua comunei. În această perioadă, democrat-liberalul a luat la pas şi alte localităţi din judeţ, sprijinindu-i pe primari, indiferent de apartenenţa politică a acestora, să obţină fonduri pentru modernizarea drumurilor, extinderea reţelelor de apă şi canalizare, construcţia de grădiniţe şi alte investiţii cel puţin la fel de importante. Aşa da.