Dorel Jurcan consideră că accesarea fondurilor europene e „o şansă de modernizare a României”
Ieri, la Senat, democrat-liberalul Dorel Jurcan a citit o declaraţie politică intitulată „Accesarea fondurilor europene – o şansă de modernizare a României”.
Cu această ocazie, parlamentarul le-a transmis colegilor săi că „accesarea fondurilor europene este o soluţie la îndemâna tuturor”, iar beneficiari eligibili ai unor astfel de finanţări pot fi de la unităţile administrativ centrale şi locale, la întreprinderi mici şi mijlocii, organizaţii publice sau private, dar nu numai. „Din păcate, cea mai ieftină şi mai sănătoasă formă de finanţare pentru repornirea motoarelor economiei naţionale, accesarea fondurilor europene, aproape stagnează, deşi ar putea fi, poate, cel mai eficient proiect naţional de ieşire din criză, la care cu siguranţă ar adera întregul spectru politic românesc. E foarte uşor, în contextul economic de acum, să plasăm toată vina pe actualul regim. Dar chiar poate opoziţia să facă mai mult decât face guvernul Boc? Din programele prezentate deja, nu reiese nimic, decât idei imposibil de proiectat în realitatea economică actuală. Economia cu pieţe globalizate nu mai ascultă de guverne. Aşa că este aproape imposibil să pretindem guvernelor, oricare ar fi ele, planuri de măsuri anticriză sau de „relansare economică”. Potenţialul de investiţii al ţării noastre se bazează în special pe agricultură, România fiind odată grânarul Europei. Sau pe turism, pentru că ne aflăm printre ţările europene cu un fond balnear remarcabil”, a explicat senatorul Dorel Jurcan.
Parlamentarul a precizat, totodată, că ţara noastră ar putea beneficia de importante finanţări nerambursabile, cu ajutorul cărora, cu paşi siguri, economia ar evolua favorabil. „Avem sute, poate chiar mii de administraţii publice locale extrem de sărace, care nu pot susţine dezvoltarea locală, fără o susţinere financiară suplimentară. Fondurile europene şi proiectele ce se pot realiza prin intermediul acestora pot reprezenta unica oportunitate de modernizare a unor localităţi din România. Ţinând seama de toate acestea, fac apel la toţi parlamentarii pentru a ne constitui în mediatori ai administraţiilor locale din colegiile pe care le reprezentăm, în promovarea şi susţinerea proiectelor în faţa administraţiei centrale. Vom avea cu toţii de câştigat, aceasta fiind, din punctul meu de vedere, una dintre şansele noastre reale de relansare economică şi de modernizare a României”, a concluzionat Dorel Jurcan.