
SCM Rm. Vâlcea a făcut multe schimbări în lot pentru partea a doua a campionatului Ligii a III-a, la finalul căreia va intra și în lupta pentru promovarea în eșalonul secund. Cele mai recente transferuri sunt ale unor fotbaliști cu mare experiență, aflați pe lista de achiziții de câteva săptămâni. Campioana de iarnă din Seria 8 și-a asigurat mai întâi serviciile lui Alexandru Zaharia (34 de ani), care a jucat în ultima perioadă pentru CSM Focșani, în Liga a II-a. De-a lungul carierei a evoluat, însă, pentru cluburi de tradiție, cu vechime la nivelul Ligii I, precum Petrolul Ploiești, Politehnica Iași sau Oțelul Galați. De asemenea, a îmbrăcat tricoul formațiilor CSA Steaua, CSM Bacău, Gaz Metan Mediaș. Este mijlocaș stânga.
Oficialii clubului din Zăvoi au făcut eforturi ca pe finalul perioadei de transferuri să mai poată prezenta și un fundaș dreapta, de asemenea cu mare experiență, care vine tot de la Liga a II-a, dar cunoscut de pe prima scenă fotbalistică a țării. Eugen Beza i-a mai fost antrenor la Sibiu, iar Alex Dandea coechipier, inclusiv la Rapid. Au ajuns la o înțelegere și cu Claudiu Belu. Acesta a jucat pentru Hermannstadt, FCSB, Rapid, FC Voluntari, Astra Giurgiu, Poli Timișoara. E cotat de transfermarkt la 1,2 milioane de euro.
Echipa de Liga a III-a din Zăvoi i-a mai adus în această iarnă pe: Patrick Tancău (Shamrock Rovers), Alexandru Dinoci (de la FC Argeș), Gabriel Dodoi și Denis Brînzan (de la CSM Focșani), Răzvan Tamași (FCSB). S-a despărțit, în schimb, de Radu Georgescu, Claudiu Trașcă, Ionuț Olaru, Eduard Sîrbu, Marius Neicu, Robert Gliga.