Liga VFotbal

Dinucu dezminte zvonurile potrivit cărora campioana AS Rm. Vâlcea 2016 se va destrăma în pauza de iarnă

as rm valcea 2016* preşedintele liderei Seriei Nord din Liga a V-a spune că grupul de jucători e mai unit ca niciodată

Deşi AS Rm. Vâlcea 2016 a terminat turul pe primul loc în Seria Nord din Liga a V-a, preşedintele Florin Dinucu spune că promovarea nu reprezintă un obiectiv în sezonul actual. Oficialul ne-a declarat că formaţia din Râmnic a plecat la drum cu gândul la o clasare pe locurile 1-5, care a rămas în continuare valabil. „E o mare performanţă ce am reuşit în prima parte a sezonului, dar nu vrem să ne lăudam prea mult. Dacă în retur vom fi pe unul dintre primele cinci locuri, înseamnă că ne-am îndeplinit obiectivul pe care l-am avut la început, iar asta e tot ceea ce contează”, a subliniat Dinucu.

„Niciodată nu mor caii când vor câinii!”

„Suntem o echipă frumoasă şi am ajuns în frunte datorită valorii şi omogenităţii pe care am dobândit-o, precum şi seriozităţii tuturor jucătorilor. Din câte am înţeles, faptul că am reuşit să fim campioni de iarnă i-a cam enervat pe mulţi dintre oficialii celorlalte echipe. Nu doar că ne invidiază, dar au început să anunţe pe la colţuri că ne vom «destructura» în pauză de iarnă şi că mulţi jucători vor pleca spre alte zări. Cu ghilimelele de rigoare, ţin să îi anunţ pe toţi că «niciodată nu mor caii când vor câinii!» şi că vom rezista în continuare, deşi unii nu ne mai dau nicio şansă”, a adăugat Florin Dinucu.

„Vom produce multe surprize şi în retur”

„Ne bucură enorm faptul că suntem pe primul loc, dar meritul nu îl are doar un jucător, ci se datorează unităţii grupului de jucători, precum şi a seriozităţii oamenilor care ne sunt alături. Performanţa e cu atât mai mare cu cât, spre deosebire de alte echipe, noi nici nu avem un stadion propriu, ci am jucat toate meciurile la Budeşti, pe un teren neutru, care ne-a devenit însă ca o adevărată casă. Sunt convins că vom produce multe surprize şi în retur”, a conchis preşedintele de la AS Rm. Vâlcea 2016, echipă aflată pe primul loc în Seria Nord din Liga a V-a. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button