Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Diverse

Din mai, tomograful de la Vâlcea va funcţiona şi în weekend, între orele 8.00 şi 20.00

Pentru ca vâlcenii care au nevoie de investigaţii radiologice în weekend să nu mai fie trimişi la alte spitale, Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean, a aprobat angajarea a 3 medici specialişti în radiologie şi imagistică la spitalul din zona Nord.
Concursul pentru ocuparea celor trei posturi s-a desfăşurat în data de 28 martie, iar cei 2 medici primari (specialişti în radiologie şi imagistică) şi colegul lor, rezident în aceeaşi specialitate, vor asigura prelungirea programului tomografului vâlcean şi în zilele de sâmbătă şi duminică. Începând de marţi, 2 mai 2017, programul de lucru la laboratorul de Radiologie şi imagistică medicală al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea se va desfăşura zilnic, între orele 8.00 şi 20.00. „Mă bucur că, în sfârşit, avem medici specialişti care să asigure funcţionarea şi în zilele de sâmbătă şi duminică a tomografului vâlcean. Era mare nevoie de acest lucru. Astfel, urgenţele medicale din weekend vor putea fi diagnosticate imediat şi, implicit, vor beneficia de tratamentul adecvat, cât mai repede posibil. Însă, preocuparea noastră pentru rezolvarea acestei probleme nu se va opri aici, fiindcă ne-am propus ca, în cel mai scurt timp, să asigurăm permanenţa la laboratorul de Radiologie şi Imagistică Medicală al Spitalului Judeţean de Urgenţă Vâlcea, prin organizarea gărzilor. Ne dorim ca vâlcenii să se bucure de servicii medicale de calitate, la ei acasă, şi să reducem riscurile pe care le presupun atât întârzierea stabilirii diagnosticului, cât şi transportul pacienţilor, pentru investigaţii, la alte spitale”, a declarat Constantin Rădulescu, preşedintele Consiliului Judeţean Vâlcea.

Articole Similare

One Comment

  1. O mare realizare pt mizeriile din politica,care ar trebui sa fie o normalitate si pt bolnavii care ajung pana in orele 20 la tomograf, ca dupa aceasta ora traieste cine are noroc. Doctorii care i-au spagi ca sa te bage in seama, doctorii si asistente care vand tratamentele pacientilor cu AVC( Cerebrolisinul) si in saloane nu le dau nici macar o pastila, te pun sa le cumperi.
    Doctori mizerabili si politicieni corupti, garduri in mijlocul orasului intinse ca la Auschwitz, primar corupt care daca nu incaseaza nu face nimic, care a cerut spaga doar un milion de euro pt ca Pirelli sa faca fabrica la Vl, dar se pare ca binele lui a fost mai presus decat al tinerilor pe care ii condamna sa munceasca pe salarii mizerabile la firmele lor.

Lasă un răspuns

Back to top button