Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Liga II

Dican, decisiv pentru Universitatea Cluj în meciul cu Unirea Constanţa

Lui Victor Dican îi merge foarte bine la poalele Feleacului. În runda de Liga a II-a de la finele săptămânii trecute a fost decisiv pentru echipa sa, Universitatea Cluj. Fotbalistul vâlcean a marcat singurul gol al partidei cu Unirea Constanţa. În minutul 54, după o lovitură liberă executată de Haită, mingea a ajuns în careu, la Dican, care a şutat, apărarea a respins, însă balonul a revenit la Victor, care nu a mai ratat. ”Studenţii” s-au impus cu scorul de 1-0. Au maxim de puncte după trei etape, la fel ca şi alte patru formaţii, respectiv Unirea Slobozia, CSA Steaua, Concordia Chiajna şi FC Hermannstadt. În următoarea etapă, Universitatea Cluj va juca, în deplasare, cu Politehnica Iaşi. Partida va avea loc pe stadionul din Copou sâmbătă, 21 august, de la ora 16.00.

”Sunt fericit. E de bine. A început foarte bine campionatul pentru noi. Am suferit un pic pe final cu Constanţa, dar important e că am avut spiritul acesta, de sacrificiu şi asta a făcut diferenţa. Aceste trei succese înseamnă că ne-am făcut treaba bine şi începem să punem lucrurile la punct. Acum avem meci la Iaşi şi trebuie să ne pregătim, să continuăm în ritmul acesta. Eu sincer nu o iau ca o revanşă victoria în faţa echipei din Constanţa pentru ce s-a întâmplat în sezonul trecut. E altă denumire, latceva acum. Anul trecut am luat bătaie în mai multe meciuri. Ar trebui să ne luăm revanşa la fiecare meci. important e că am reuşit să câştigăm. Atmosfera e foarte bună în vestiar. E normal să fie aşa, avem trei victorii în trei meciuri. E frumos. Nu e obiectivul meu să fiu golgheter, ci să joc cât pot de bine, să-mi ajut echipa cât pot de mult şi să dau acolo, totul, pe teren. (…) Prima oară am jucat mijlocaş central, apoi fundaş central. E bine că am polivalenţa asta şi pot să mă adaptez. Ne bucurăm pentru victorie. E un sentiment plăcut, sper să o ţinem tot aşa. Mergem după victorie şi la Iaşi. Toate meciurile le abordăm cu acest gând, de a obţine cele trei puncte. Nu contează cine marchează, important e să marcăm”, a declarat Victor Dican, la finele partidei cu Unirea Constanţa. Erik Lincar, antrenorul lui Dican, de la Cluj, îşi doreşte ca elevii săi să-şi păstreze spiritul de luptă şi la meciurile următoare: ”Poate am fost puţini cei care am crezut în aceşti băieţi, dar, zic eu, până în momentul de faţă au arătat caracter, determinare, au arătat spirit pentru această echipă şi aşa cred că am obţinut aceste puncte. Pot să-i felicit, să fiu mândru de ei, dar în acelaşi timp îmi doresc să lupte în continuare”.

Articole Similare

Back to top button