Liga IIIFotbal

Deznodământ amânat! Dăești nu a putut stinge Flacăra în niciunul din cele două meciuri din acest sezon

Sâmbătă, 18 martie, Flacăra Horezu și Viitorul Dăești au avut o nouă întâlnire, de această dată cu o miză mai mare decât de obicei: asigurarea prezenței în play-off-ul Ligii a III-a. În tur, cele două au remizat la Fedeleșoiu. A fost un scor alb, 0-0. Nici de această dată nu s-a făcut diferența. Derby-ul vâlcean din cel de-al treilea eșalon s-a încheiat la scorul de 1-1.

Deschiderea scorului la meciul din Treapt s-a produs rapid. Alex Trașcă, unul dintre cei mai valoroși fotbaliști rămași alături de Adi Popa și Marian Deaconescu după pauza de iarnă și plecările masive, cu o acțiune individuală, plecată de la centrul terenului și finalizată cu un șut plasat, în diagonală, a adus Flacăra în avantaj încă din minutul 10. Dăeștenii au încercat să revină, dar gazdele au blocat bine. În minutul 63, formația pregătită de Cristi Munteanu și Alin Bunescu a egalat dintr-un penalty transformat de căpitanul Robert Pîrvu și scos de atacantul Mihai Costea. Deși a mai fost timp, până la final mingea nu a mai ajuns în niciuna dintre porți. Viitorul Dăești, poate cu cel mai bun lot dintre toate echipele din această serie, are două meciuri în 2023 în care a obținut doar două puncte. A pierdut patru și șansele de a mai prinde play-off-ul s-au redus considerabil. Nu mai stau doar la mâna lor în ultima etapă. Surprinzător a fost și faptul că Turnu Măgurele a pierdut în această rundă, fiind învinsă acasă de Universitatea Craiova 2 (scor 1-3).

Horezenii au prima șansă să rămână în primele patru. La finele săptămânii viitoare joacă în Bănie, cu satelitul Universității Craiova. ”Cocoșii” au 29 de puncte și ocupă locul 3. Cetatea e pe 4, cu 28 de puncte, iar Dăești, pe 5, cu 27 de puncte. ”Vulturii” joacă acasă în ultima rundă, cu Costești, iar Turnu Măgurele la Potcoava.

Calculele se vor face, așadar, între cele trei. Dacă Turnu Măgurele câștigă la Potcoava, una dintre cele două formații vâlcene va continua în play-out. Ideal ar fi ca Turnu Măgurele să piardă cu Petrolul. Astfel, Flacăra poate de asemenea să piardă în Bănie, iar dacă Dăești câștigă cu Costești, ambele formații vâlcene vor merge la braț în careul de ași. Dacă lupta pentru un loc de play-off se va da între Horezu și Dăești, se pare că nu golul marcat în deplasare de Dăești va conta, ci golaverajul. Flacăra are +7 acum, iar Dăești +6. Cele două pot fi la egalitate de puncte dacă Flacăra obține un punct la Craiova, iar Dăești câștigă cu Costești.

În partida de sâmbătă, din Treapt, au evoluat pentru Horezu: Sporea – Stanciu, Moldovan (Defta 75), Buliga, Ivan, Precup, Vrabie, Mitru, Moise (Mirică 68), Trașcă (Habet 75) – Ad. Popa.

Viitorul Dăești a mizat pe: Păușescu – Nwabueze, Pîrvulescu, Munteanu, Prunaru, Vasile (Garcia 83), Iordache (Pîrvu 46), Cioinac, Nicula (Popolan 83), M. Costea, Tchassem (Grecu 46).

Articole Similare

Back to top button