Despre arbitri şi arbitraj

Nu credeam că voi dedica vreodată un editorial acestei teme, dar „minunile” întâmplate pe terenul de joc m-au făcut să mă răzgândesc…
În nomenclatorul meseriilor nu ştiu dacă „arbitru” este marcă înregistrată. Probabil că nu.
Arbitrii devin de cele mai multe ori cei care nu au reuşit în cariera de fotbalist, ori cei care sunt forţaţi de mămica şi tăticu’ să meargă acolo pentru că au auzit că se câştigă bine sau cei care vor să-şi rotunjească veniturile prin desfăşurarea unei activităţi remunerate în timpul liber.
Rare sunt cazurile în care cei ce doresc să se îmbrace (în general) în negru pe dreptunghiul verde al gazonului, o fac din pasiune şi foarte puţin interesaţi de partea materială.
Categoriile în care sunt încadraţi arbitrii de către oamenii din lumea fotbalului sunt: corecţi, corupţi şi şmecheri. Întreg scandalul din fotbalul nostru declanşat prin arestarea lui Penescu şi a lui Constantin, arată că ultimele două categorii sunt extrem de … populate.
Din păcate, de-a lungul timpului s-a dovedit că nici trei, nici patru, nici şase arbitri nu sunt suficienţi pentru ca un spectacol sportiv, aşa cum este catalogat jocul de fotbal, să se desfăşoare corect şi fără incidente.
La nivelul Ligii I s-a luat hotărârea ca meciurile dintre echipele din partea superioară a clasamentului să fie arbitrate de către arbitri străini, bineînţeles cu costuri materiale suplimentare. Au fost greşeli şi la aceste meciuri, dar nu s-a considerat (decât în rare cazuri) că ar fi fost voite…
Dar ce pot face cei ce finanţează şi răspund de destinele echipelor de Liga I, Liga a II – a, …, Liga a V-a, arbitraţi de românii din cele două categorii enumerate mai sus, dacă etapă de etapă sunt „tocaţi” de arbitraje ostile? Nimic, decât că mai devreme sau mai târziu, scârbiţi de toată mocirla din arbitrajul românesc se retrag mai mult sau mai puţin discret din peisajul fotbalistic autohton.

Dan Săraru