Liga III

Derby judeţean pentru play-off, la Horezu

Sâmbătă, 18 martie, va fi o zi ingrată pentru iubitorii fotbalului vâlcean. Va avea loc derby-ul judeţean din Liga a III-a, dintre cele mai bune echipe din acest eşalon, din acest moment, Flacăra Horezu şi Viitorul Dăeşti. Deşi ideal ar fi fost ca ambele să rămână pe loc de play-off, cel mai probabil doar una dintre ele va fi în primele patru, după ultima etapă de play-off. În acest moment situaţia se prezintă astfel: Flacăra Horezu ocupă locul 3 în Seria a VI-a, cu 28 de puncte, la fel ca şi Cetatea Tr. Măgurele, aflată pe 4. Viitorul Dăeşti e pe 5, cu 26 de puncte. Dacă va câştiga în Treapt, trece peste Horezu. Un egal îi menţine în spate pe dăeşteni. Cetatea Tr. Măgurele are meci pe teren propriu, cu Universitatea Craiova 2 şi e favorită la obţinerea celor trei puncte. Partida din Treapt va fi ca o finală pentru play-off. Dacă Flacăra câştigă şi Tr. Măgurele, la fel, ”vulturii” rămân în play-out, fără să mai conteze rezultatul din ultima rundă din sezonul regulat. În etapa a 18-a, Flacăra Horezu joacă la Craiova, cu ”satelitul”, iar Dăeşti are meci pe teren propriu, cu Minerul Costeşti. Deci pentru ”cocoşi”, dacă pierd cu Dăeşti, mai rămâne o şansă, ca Minerul să pună probleme la Fedeleşoiu, iar ei să câştige în Bănie. În ultima rundă, Tr. Măgurele joacă la Potcoava. Microbiştii teleormăneni sunt siguri că vor avea trei echipe în play-off, iar Vâlcea, doar una. CSM Alexandria şi Sporting Roşiori şi-au asigurat deja prezenţa în ”campionatul” primelor 4. Meciul de sâmbătă, de la Horezu, va avea loc de la ora 15.00. Cristi Munteanu şi Alin Bunescu nu se vor baza pe Willfred Achille, suspendat după cartonaşul roşu primit cu Tr. Măgurele, însă vor fi absenţe şi în tabăra echipei antrenate de Adi Popa şi Marian Deaconescu.

Articole Similare

Back to top button