Deputatul vâlcean Eugen Neață (PSD), vicepreședinte la Comisia pentru muncă și protecție socială

Înainte de Crăciun, noul Parlament al României, din care fac parte 465 de parlamentari, și-a început activitatea. Printre cei 331 de deputați aleși se află și vâlceanul Eugen Neață, locul 2 la alegeri pe lista PSD Vâlcea. Acesta se află la al treilea mandat. La finalul celui de-al doilea, a făcut public bilanțul activității sale, care a fost una bogată. A avut 237 de inițiative legislative, dintre care 113 au fost promulgate legi. În mandatul trecut. A făcut parte și din două comisii. A fost vicepreședinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților, dar a făcut parte și din Comisia specială comună de control parlamentar specializat al Europol (JPSG). Acum, după depunerea jurământului, senatorii și deputații și-au ales forurile de conducere ale celor doua camere și s-au înființat comisiile. Social-democratul Eugen Neață va fi, în continuare, vicepreședinte al Comisiei pentru muncă și protecție socială.
”Continuă evenimentele dedicate punerii în funcțiune a Parlamentului României pentru perioada 2024-2028. După confirmarea mandatelor deputaților și ale senatorilor și depunerea jurământului în plen, urmează, cum am spus deja, alcătuirea comisiilor parlamentare, structurarea lor politică și alegerea președintelui, a vicepreședintelui și a celorlalte funcții necesare funcționării lor. Experiența mea anterioară, alături de Adrian Solomon, la Comisia pentru muncă și protecție socială, ne-a adus din nou la coordonarea grupului de deputați care au ales să activeze în acest domeniu. Adrian Solomon este președintele ales al acestei comisii și îl secondez, în calitate de vicepreședinte. Comisia pentru muncă și protecție socială din Camera Deputaților este una dintre cele mai solicitate pe parcursul fiecărei sesiuni parlamentare. Aici se supun aprobării toate legile care reglementează munca și protecția socială, cum reiese din numele ei. Mai sunt alte zeci și sute de situații tangențiale care aduc inițiativele legislative spre dezbatere în Comisia pentru muncă și protecție socială. În plus, ca social-democrați, suntem cei mai dedicați protejării intereselor celor ce muncesc în România și a celor care au nevoie de sprijinul societății pentru a trăi decent în această țară. Sunt foarte bucuros să-mi continui activitatea în această comisie și în mandatul 2024-2028”, a declarat deputatul Eugen Neață, înainte de Crăciun.