Politica

Deputatul Cazan: PNRR trebuie să-i asigure României o revenire economică rapidă!

După ce, recent, PE şi Consiliul European au aprobat Regulamentul pentru Mecanismul de Redresare şi Rezilienţă, autorităţile din România au stabilit structura PNRR şi au accelerat procedurile pentru lansarea noului program. Referindu-se la acest subiect, deputatul Laurenţiu Cazan a explicat faptul că MRR este cel mai mare instrument financiar creat de Uniunea Europeană în afara cadrului financiar multianual, menit să ofere sprijin financiar statelor membre pentru a asigura o revenire economică rapidă.

“Acest mecanism este construit pe o logică diferită de fondurile de coeziune, fiind bazat doar pe rezultatele obţinute la finalul perioadei de implementare. Astfel, statele membre îşi stabilesc în cadrul planurilor naţionale de redresare şi rezilienţă reformele şi investiţiile pe care le vor realiza până la finalul anului 2026. Pentru fiecare investiţie, va trebui să stabilim o serie de jaloane şi ţinte care să demonstreze progresul în atingerea rezultatelor asumate. Plăţile de la Comisie se vor face de 2 ori pe an, în raport cu realizarea acestora. În discrepanţă cu Politica de Coeziune, proiectele din PNRR nu se pot extinde după finalul perioadei şi nici nu se pot faza, fiind crucială finalizarea lor până în următorii 4 ani”, a transmis parlamentarul PNL, cu menţiunea că, prin acest Mecanism, România beneficiază de una dintre cele mai mari alocări de granturi şi împrumuturi la nivel european: 29,2 miliarde de euro. În România, există aşteptări foarte mari în ceea ce priveşte PNRR, un program care va fi lansat, concret, lunile următoare, şi care va cuprinde cele mai mari investiţii de după 1990 în şcoli, spitale, autostrăzi şi protecţia mediului, în special pentru păduri, sistemul de apă şi protecţia aerului. Nu în ultimul rând, va include un proces major de digitalizare şi de un program naţional de combatere masivă a abandonului şcolar. PNRR va avea şi o compenentă de sprijinire a mediului de afaceri şi, per ansamblu, îşi propune să multiplice în economia reală, de cel puţin 5 ori, suma finanţată. (va urma)

Articole Similare

Back to top button