Politica

Deputatul Cazan a iniţiat o lege aşteptată de comunităţile din zonele cu risc ridicat de calamităţi

Cu câteva zile înainte de Crăciun, deputatul Laurenţiu Cazan a iniţiat o lege care permite primăriilor și instituțiilor abilitate dreptul de exploatare a agregatelor minerale, în limita a 2000 de metri cubi, în cazuri de urgenţă, cum ar fi viiturile, precipitaţiile care au avariat sau au distrus poduri, drumuri, obiective economice, gospodării individuale ş.a.m.d..


Legea se referă la situaţiile care presupun o intervenţie promptă, cât mai rapidă, iar zilele acestea a fost adoptată de Camera Deputaților. „Concret, în cazul în care natura va afecta construcții de interes local sau fără de care nu se poate circula liber, ori locuințe, resursele pentru reparaţia sau consolidarea acestora vor proveni din albiile sau malurile cursurilor de apă, cuvetele lacurilor, bălților, în limita precizată anterior – 2000 mc. Cred că este liniștitor pentru noi toți, în special pentru locuitorii zonelor cu risc mare de apariție a calamităților, faptul că se poate interveni prompt, fără o procedură complicată. Modalitatea de a accesa aceste resurse minerale care vin în ajutorul celor păgubiți este extrem de simplă, doar în baza actului de proprietate a construcției. Așadar, avem parte de un proces simplificat, scăpăm de o birocrație complicată ce nu făcea altceva decât să îngreuneze procesul de reabilitare în urma dezastrului”, a făcut cunoscut deputatul Laurenţiu Cazan. Acesta a menţionat că noua procedură, deşi foarte rapidă, va fi una controlată, în aşa fel încât să nu se comită abuzuri. „Da, întregul proces este efectuat de către primării, respectându-se limita precizată, iar cei care se gândesc că pot să profite de acestă ocazie nefericită, ar trebui să se gândească de două ori, legea fiind extrem de clară în privința celor care exploatează ilegal agregatele minerale”, a completat parlamentarul, care în acest moment are 62 de inițiative legislative.

Articole Similare

Back to top button