Volei

Denisa Stoicănescu mizează pe o victorie cu 3-0 în partida cu LPS Viitorul Piteşti

* echipa de volei-cadete de la CNMB mai are doar şanse teoretice de a se califica la turneele presemifinale

Voleibalistele-cadete de la CNMB vor disputa la finele acestei săptămâni un nou meci în cadrul Campionatul Naţional. Astfel, duminică, 12 februarie, de la ora 11.00, jucătoarele Denisei Stoicănescu vor înfrunta pe teren propriu, în Sala Capela, formaţia LPS Viitorul Piteşti. În condiţiile în care s-au impus şi în Trivale fără mari probleme, cu scorul de 3-1, vâlcencele au prima şansă de victorie şi în această partidă. „Ne dorim o victorie cât mai scurtă, cu 3-0, după ce la Piteşti, în meciul tur, am pierdut totuşi un set. Sper că elevele mele se vor concentra la maximum de această dată şi nu vom mai avea probleme. Ne-ar trebui o victorie cât mai clară duminica aceasta, pentru a mai avea şanse de calificare la turneele presemifinale, în speţă de a prinde un loc pe podium în Seria E. Din păcate, după eşecul din Bănie (2-3), din etapa precedentă, stăm acum la mâna celorlalte două rivale, CNNT Craiova şi Dacia Mioveni”, a declarat Denisa Stoicănescu.
În prezent, lidera ierarhiei în Seria E este CS Muscel Câmpulung (20 puncte), pe locul 2 se află CS Mioveni (15 puncte), CNNT Craiova are 11 puncte (din 6 meciuri), iar CNMB – doar 10 (însă din 7 meciuri). Până la final, elevele Denisei Stoicănescu mai au de jucat cu Viitorul Piteşti (acasă), la CS Muscel Câmpulung, iar apoi tot pe teren propriu, cu LPS Slatina (în ultima etapă).

Irma Ispas, cea mai nouă componentă a formaţiei vâlcene

În încheiere, profesoara de la CNMB a anunţat că a reuşit să legitimeze încă o jucătoare în această săptămână. Este vorba de Irma Ispas (libero), care provine tot de la CNMB, de la echipa de speranţe antrenată de Romaniţa Nicolau. „Vom avea 12 fete în lotul pentru meciul cu LPS Viitorul Piteşti, iar asta înseamnă că regulamentul ne va permite să avem două jucătoare pe postul de libero. Astfel, alături de Patricia Iepure, o vom mai folosi şi pe Irma Ispas”, a afirmat Denisa Stoicănescu.
Astfel, din lotul formaţiei vâlcene vor face parte următoarele 12 jucătoare: Ana Pomană, Carina Rabacu, Clara Ghiţescu, Alexia Coman, Alexandra Popa, Sarah Durand, Ştefania Roşca, Mădălina Duţu, Crina Dobrotă, Oana Teodorescu, Patricia Iepure şi Irma Ispas.

Cadeţii antrenaţi de Marius Mărgărit vor sta în această etapă

Doar cadetele de la CNMB vor juca în etapa de duminică, 5 februarie. Cadeţii pregătiţi de Marius Mărgărit vor avea zi liberă, deoarece formaţia pe care ar fi trebuit s-o înfrunte în această săptămână, CSŞ Caransebeş, s-a retras din campionat. „Oficialii de la Caransebeş au abandonat competiţiile atât la juniori, cât şi la cadeţi. Ei au mai păstrat în continuare în campionat doar echipele feminine”, a precizat antrenorul Marius Mărgărit. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button