Decebal Durle a organizat a zecea ediţie a Memorialului „Traian Durle”

Duminică, 3 august, la Oteşani, s-a desfăşurat Memorialul „Traian Durle”, ediţia din acest an fiind una jubiliară: a X-a. Turneul este organizat anual de Decebal Durle, în memoria fratelui său, Traian Durle, fost fotbalist al echipei din Oteşani, care şi-a pierdut viaţa în februarie 2005, într-un grav accident de muncă produs la Exploatarea Minieră Berbeşti. Prima ediţie a acestei competiţii comemorative a avut loc chiar în vara anului 2005.

Juniorii A1 de la Flacăra Horezu şi-au adjudecat primul loc

La întrecerea din acest an au participat patru echipe, trei dintre ele fiind chiar din comună (AS Oteşani, Olttisa Oteşani şi FC Cârstăneşti). În plus, a mai fost invitată şi formaţia de juniori A1 Flacăra Horezu, antrenată de Vicenţiu Marinescu. Competiţia a fost câştigată până la urmă chiar de tinerii fotbalişti din Treapt, care au dispus în finală de AS Oteşani, la limită, cu scorul de 2-1.
La final, fiecare dintre echipele participante a primit câte o cupă şi o diplomă, iar în plus toţi jucătorii au fost cinstiţi cu bere şi mici de către organizatori.  Decebal Durle a adresat felicitări celor patru formaţii, pentru că au onorat invitaţia, dar şi pentru fair-play-ul de care jucătorii acestora au dat dovadă. „Vreau să aduc mii de mulţumiri tuturor echipelor participante. În plus, îi mulţumesc şi lui Vicenţiu Marinescu, pentru munca extraordinară pe care o depune cu juniorii de la Flacăra Horezu. Mă bucur foarte mult pentru succesul lui, pentru faptul că a promovat nişte tineri foarte talentaţi, printre care se numără şi doi jucători din Oteşani, Ionuţ Cercel şi Robert Tapalia, care joacă extraordinar de bine”, a spus Decebal Durle.

Decebal Durle a mulţumit persoanelor care l-au ajutat să organizeze competiţia

În plus, fratele fotbalistului decedat în 2005 a ţinut să mulţumească şi câtorva persoane care l-au ajutat şi în acest an să organizeze în bune condiţii o nouă ediţie a Memorialului „Traian Durle”. „Mă refer la profesorul Dumitru Lungu, care a fost prezent la toate cele zece ediţii ale Memorialului (din 2005 şi până în 2014) şi mi-a fost mereu aproape. Apoi, vreau să mulţumesc şi domnilor Ion Cercel şi Ion Hoanţă. Nu în ultimul rând, îi aduc mii de mulţumiri şi lui Gheorghe Obadă, patronul firmei de transport ObadăTrans, care pune mult suflet în tot ceea ce face. E un fapt remarcabil că, în timpurile astea extrem de grele pentru toţi oamenii de afaceri, domnia sa face totuşi eforturi deosebite şi susţine echipa Olttisa Oteşani în campionat. Acesta a ţinut să fie prezent şi la această competiţie şi chiar ne-a ajutat la organizarea ei”, a subliniat Decebal Durle. (N.C.)

Memorialul „Traian Durle” – Ediţia a X-a
Oteşani / Duminică, 3 august 2014

Semifinale:
Flacăra Horezu (juniori A1) – FC Câsrăneşti        4-1
Olttisa Oteani – AS Oteşani                4-3

Finala mică:
FC Cârstăneşti – Olttisa Oteşani *)            2-2
*) 4-3, la penaltiuri
Finala mare:
Flacăra Horezu (juniori A1) – AS Oteşani        2-1

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button