Politica

Dacă ajunge senator, Ioniţă reprezintă Vâlcea şi la Maratonul de la Rio

Gheorghe Ioniţă este cercertător ştiinţific gradul I, inventator şi doctor în energetică nucleară. De-a lungul timpului, a fost consilier de stat la Administraţia Prezidenţială pentru Cercetare Ştiinţifică. A fost unul dintre oamenii de bază de la Institutul Naţional de Cercetare – Dezvoltare pentru Tehnologii Criogenice şi Izotopice, preşedinte CA la Agenţia Naţionale pentru Deşeuri Radioactive, viceprimar al Râmnicului şi lista ar putea continua. Om cu multă carte, după cum probabil v-aţi dat seama. Mulţi ar fi tentaţi să spună că sigur şi-a petrecut o bună parte din viaţă citind, lucrând prin laboratoare, printre epurbete şi alte minuni, ori prin birouri pline cu dosare şi dosărele. Ei bine, anul acesta, Gheorghe Ioniţă candidează din partea PNL pentru Senat, al doilea pe listă după ministrul Ligia Deca, iar cu această ocazie am aflat câteva lucruri despre o latură neştiută a liberalului. În timpul liber, îi place să alerge. Face asta de la 35 de ani şi a participat la primul maraton din România, în 1991. Visul său, atunci, ca şi acum, a fost să ajungă să participe la marele maraton de Revelion, organizat în fiecare an, în Brazilia, la Rio de Janeiro. Şi, mai în glumă, mai în serios, spune că o face anul acesta, dacă dă Dumnezeu şi ajunge senator. Astă vară, Gheorghe Ioniţă a împlinit 68 de ani, dar are în continuare foarte multă energie. Drept dovadă, în ultimele luni, a participat la 3 semi-maratoane, două pe trasee montane de 21 de kilometri, pe Cozia şi Buila – Vânturariţa, şi unul mai „soft”, organizat de CEZ. La toate s-a descurcat de minune, iar la al doilea chiar s-a clasat pe locul trei. „Nu îmi fac iluzii că locul 2 este eligibil. Nu, sunt un om realist. Dar asta nu înseamnă că nu luptăm cu toate forţele, până la final, exact ca în sport”, a declarat Gheorghe Ioniţă.

Articole Similare

Back to top button