Daniel Muşat solicită sprijin pentru zonele afectate de calamităţi

În luna decembrie a anului trecut, Primăria comunei Milcoiu a primit de la MDRAP aprobările necesare pentru implementarea proiectelor ce vizează modernizarea drumurilor comunale 26 şi 28, înfiinţarea staţiei de epurare, a canalizării şi a reţelei de alimentare cu apă. Potrivit afirmaţiilor primarului Daniel Muşat, pentru început, canalizarea va fi introdusă în satele Milcoiu şi Tepşenari, iar apa curentă în Ciuteşti-Deal şi Ciuteşti-Luncă. Liberalul a mai precizat că procedurile de achiziţii publice vor fi începute peste aproximativ două săptămâni. Alte investiţii pe care primarul doreşte să le realizeze în acest an la Milcoiu vizează construirea unui cămin cultural şi a şapte podeţe în satul Comanca. Daniel Muşat a precizat că, pentru cea de-a doua investiţie, au fost deja realizate studiile de fezabilitate. În încheiere, reprezentantul PNL a făcut referire la o altă problemă pe care îşi doreşte să o rezolve cât mai repede, cea a calamităţilor. În acest sens, primarul din Milcoiu solicită sprijinul autorităţilor pentru consolidarea terenurilor de pe DC 28, din punctul „La Costache”, unde au avut loc cele mai multe alunecări. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button