Social

Daniel Muşat aşteaptă în continuare ajutorul autorităţilor pentru consolidarea terenurilor afectate de calamităţi

daniel musatÎncă din luna septembrie a anului trecut, casele a şapte familii din Milcoiu sunt grav afectate de alunecările de teren. Primarul Daniel Muşat ne-a declarat că a fost recent la Bucureşti pentru a ridica din nou problema calamităţilor din comuna sa în faţa autorităţilor centrale.

În urmă cu ceva vreme exista eventualitatea finanţării proiectului de stabilizare a terenului printr-o hotărâre de Guvern. Când a ajuns în Capitală, Daniel Muşat a fost însă informat că această variantă nu mai este posibilă. „Nu ştiu din ce cauză s-au schimbat lucrurile la Bucureşti, dar mi s-a spus că prin acea hotărâre de Guvern ar urma să mi se aloce banii necesari din rezerva de stat. Acolo am ajuns să mă lovesc de altă problemă legată de faptul că primăria noastră are datorii mai mari în 2009 decât în 2010, iar din acest motiv nu ni se pot da banii. Datoriile nu le avem din cauza noastră, ci pentru că Guvernul nu ne-a alocat sumele necesare atunci când a trebuit să plătim anumite lucrări. Noi nu suntem de vină cu nimic, întrucât, ca şi primărie, nu avem niciun leu datorie. La Bucureşti, am fost la Ministerul Finanţelor Publice, iar apoi la Ministerul Dezvoltării Regionale şi Turismului. Am discutat cu secretarul general al dezvoltării regionale, care mi-a spus că va încerca să găsească o modalitate prin care să ne fie alocaţi banii necesari pentru achitarea datoriilor din 2009. Numai aşa am putea beneficia de fondurile din rezerva de stat. În caz contrar, va trebui să găsim o altă variantă”, ne-a declarat Daniel Muşat. În continuare, acesta a precizat că, recent, a apelat din nou la sprijinul prefectului. Petre Ungureanu l-a asigurat pe primar că va face toate demersurile necesare pentru rezolvarea problemelor cetăţenilor din Milcoiu. (O.D.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button