Daniel Duroi speră să-şi menţină efectivul de jucători şi în sezonul viitor
Daniel Duroi, delegatul echipei de fotbal din comuna Perişani, consideră că niciunul dintre jucătorii săi nu va părăsi vara aceasta Ţara Loviştei, pentru a opta pentru o altă competitoare din Liga a IV-a. Din câte se aude, unul dintre fotbaliştii Posadei, Marian Mătăsaru, alias „Zizi”, este curtat de ASA Hidroelectra Rm. Vâlcea, trupa pregătită de Bogdan Mihalache şi Alin Savu dorind să obţină semnătura vice-golgheterului din fotbalul judeţean. Rămâne de văzut dacă atacantul de 28 de ani va părăsi Posada sau îşi va continua activitatea în comuna din nordul judeţului. „Vara aceasta, vom încerca să ne menţinem toţi jucătorii, mai ales că echipa a devenit omogenă şi poate obţine din nou, în sezonul viitor, un loc pe podium. Echipa se pregăteşte chiar şi în această perioadă, prin participarea la Cupa Imnului, o competiţie amicală de anvergură, ca e a reunit la start circa 100 de competitoare. Vrem să ne clasăm pe primul loc în întrecerea organizată de AJSPT Vâlcea”, ne-a spus Daniel Duroi. (L.C.)