Box

Daniel Ciuma, bronz la Cupa României de box pentru seniori

În acest week-end, la Arad s-a desfășurat ultima competiție pugilistică a anului. A avut loc finala Campionatului Național de cadeți și Cupa României de seniori. La Cupa României printre concurenți s-a regăsit și vâlceanul Daniel Ciuma, de la CS Chimia. Elevului lui Nicolae Dobrițoiu a reușit să urce pe podium. A luat bronzul la categoria 91 de kilograme. Rezultatul nu l-a mulțumit pe deplin. ”Din păcate am obținut locul 3 la Cupa României. Acest concurs ne-a luat pe toți pe nepregătite (nu s-a știut dacă va avea loc competiția; cei de la Arad au făcut tot posibilul să se țină, au depus foarte mult efort să găzduiască acest concurs). Nu am avut timp nici să îmi fac categoria mea. Am fost nevoit să boxez la 91 de kg. Data viitoare voi merge la categoria mea și voi avea mai mult timp pentru pregătire. Totuși, ținând cont de timpul scurt avut la dispoziție pentru pregătire, consider că am avut o evoluție bună și o experiență la o categorie mult mai mare decât a mea, care mă poate ajuta pe viitor”, a transmis, pe o rețea de socializare, Daniel Ionuț Ciuma.

Articole Similare

Back to top button