Editorial

Damila în Liga a III-a!

Miercurea trecută în Bănie pe stadionul „Extensiv” câştigătoarea Ligii a IV-a vâlcene, Damila Măciuca, a reuşit să învingă în meciul de baraj pentru promovare în liga superioară pe Recolta Stoicăneşti din judeţul Olt.
A fost un meci tipic de baraj în care echipele au fost crispate, timorate, speriate parcă de perspectiva nivelului superior în care ar fi putut accede după 90 de minute sau mai mult. Finalmente a câştigat echipa mai valoroasă, cea care a stat mai bine în teren, care a avut posesie mai bună şi mai multe ocazii de a înscrie de-a lungul celor două reprize desfăşurate pe gazonul impecabil de pe „Extensiv”.
Este meritul jucătorilor, al antrenorilor, al conducerii administrative reprezentate de fraţii Dan şi Laurenţiu Niţu pentru această izbândă care face ca judeţul Vâlcea să aibă din nou, după mult timp, trei echipe în Liga a III-a. Este dacă vreţi şi meritul campionatului Ligii a IV-a valcene care a dat în ultimii trei ani două câştigătoare de baraje pentru promovare: Ghecon Lăpuşata şi Damila Măciuca. Bucuria din seara zilei de miercuri întinsă până noaptea târziu la Măciuca a arătat că acolo unde există pasiune, potenţă financiară şi oameni ataşaţi unei cauze, succesele nu vor întârzia să apară. Pentru a înţelege mai bine „fenomenul Măciuca” trebuie să ne întoarcem puţin în timp. A fost mai întâi victoria din finala cupei judeţene de anul trecut împotriva câştigătoarei campionatului de atunci, Oltul Ioneşti, apoi parcursul de senzaţie al Damilei în Cupa României în toamna anului 2010, atunci când a reuşit să elimine trei echipe de Liga a III-a (Ghecon Lăpuşata, Oltchim Rm.Vâlcea şi Atletic Bradu) şi una de Liga a II-a (CSM Rm.Vâlcea), fiind învinsă abia în etapa în care a întâlnit o echipă de Liga a II-a, Alro Slatina net superioară valoric la acel moment. A urmat parcursul de regularitate din campionatul Ligii a IV-a pe care Damila Măciuca l-a dominat cu autoritate de la un capăt la altul coroborat cu succesul din finala cupei judeţene 1-0 cu Dinamo Rm.Vâlcea, reuşind „eventul” la nivel judeţean.
Greul însă abia acum începe căci pretenţiile Ligii a III-a sunt altele, atât din punctul de vedere al lotului, cât mai ales din punctul de vedere al licenţierii pentru acest nivel. Licenţiere care vedem că lasă urme adânci la nivelul ligilor I, a II-a şi a III-a, cu echipe retrogradate pentru neîndeplinirea criteriilor sau cu echipe care nu pot promova din cauza aceloraşi reguli aspre instituite, în sfârşit şi în România.
Pentru Dan şi Laurenţiu Niţu urmează lunga vară fierbinte în care vor trebui să rezolve în primul rând problema bazei sportive pe care Damila să-şi desfăşoare meciurile de pe teren propriu în ediţia de campionat 2011-2012 care v-a demara (probabil) la începutul lunii septembrie. Intenţia fraţilor Niţu este ca jocurile să se desfăşoare la Măciuca acolo unde însă în aproximativ două luni trebuiesc construite tribună, parcare şi îmbunătăţite dotările de la vestiare. Cei doi conducători au promis că vor rezolva lucrurile acestea pentru ca suporterii de fotbal din partea de sud a judeţului (şi nu numai) merită să aibă jocuri de Liga a III-a la Măciuca!  Au demonstrat lucrul acesta cu prilejul meciurilor din Cupa României din toamna anului trecut când au fost prezenţi acasă în număr foarte mare, dar mai ales la meciul de baraj de la Craiova, acolo unde peste 700 de suporteri în opinia subsemnatului (în jur de 1000 în opinia altora), au purtat Damila spre victorie şi promovarea mult dorită.

Dan SĂRARU

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button