Dacă nu batem Rapidul, ieşim din calculele pentru locul 8

hcm* oficialii vâlceni nici nu se gândesc că vom rata victoria în faţa formaţiei bucureştene * partida dintre HCM şi gruparea „feroviară” va avea loc sâmbătă, 2 aprilie, în Sala „Traian”, de la ora 17.00

HCM Rm. Vâlcea şi Rapid Bucureşti se întâlnesc sâmbătă, de la ora 17.00, în Sala Sporturilor „Traian”, într-o partidă contând pentru etapa a 23-a a Ligii Naţionale. Meciul este unul cu miză pentru ambele formaţii. Gruparea „feroviară” îşi doreşte victoria pentru a evita locul 12, care duce direct în Divizia A, în timp ce vâlcencele luptă pentru îndeplinirea obiectivului, un loc în primele opt echipe din eşalonul de elită al handbalului feminin românesc. Teoretic, gazdele sunt favorite, însă nu este exclusă o surpriză.

Să nu uităm că, în etapa trecută, bucureştencele au reuşit să învingă Zalăul, formaţie care ne este superioară în clasament (deocamdată). Antrenorul HCM-ului consideră că în cazul unui eşec cu Rapid, ne putem lua gândul de la locul 8.
„Vom avea un meci greu cu Rapid. Este o partidă cu miză şi pentru cei de acolo, dar şi pentru noi. Per ansamblu sunt câteva meciuri interesante la mai multe niveluri. Pentru locurile 4 şi 5 se bat două echipe, Brăila şi Roman, în lupta pentru evitarea retrogradării se află tot două formaţii, Cisnădie şi Rapid, care vizează locul 12, iar pentru locurile 7 şi 8, sunt trei grupări cu punctaj apropiat. Mă bucur că printre acestea ne aflăm şi noi. Calculele matematice sunt simple, dar pot apărea surprize, cum s-a întâmplat şi săptămâna trecută, când Rapidul a învins Zalăul şi astfel echipa din Bucureşti a făcut un pas important pentru salvarea de la retrogradare. Ştiu că ne aşteaptă şi pe noi un meci foarte important şi greu cu Rapid. Dacă nu batem, ieşim din calculele pentru locul 8. Şi chiar dacă batem, putem să nu prindem locul 8. Dar noi vrem să ne jucăm şansa până la capăt. Să creăm o emulaţie cât mai bună la Vâlcea, jucătoarele să aibă mentalitate de învingătoare, să fie concentrate, să facem în aşa fel încât să depunem efort sută la sută şi să câştigăm în primul rând meciurile de pe teren propriu”, a declarat Constantin Ştefan.
Acesta speră ca fetele sale să repete experienţa din meciul trecut, cu HC Alba Sebeş. „Sper să avem o prospeţime optimă de competiţie. E final de campionat, s-a acumulat oboseala şi la noi. Sunt foarte puţine jucătoare, iar acest lucru se simte. Sper să ne ridicăm la un nivel bun, pentru că am început să jucăm în viteză şi să marcăm de multe ori. Am reuşit acum, la Sebeş, să înscriem 35 de goluri. Sper să o facem şi sâmbătă, iar dacă vom avea cu un gol mai mult decât adversarul, o să fie bine”, a mai adăugat tehnicianul HCM-ului. Pentru partida cu Rapid în lotul HCM-ului se va regăsi şi Clara Vădineanu, care a lipsit la Sebeş, din cauze medicale. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button