Fără categorie

Dacă clubul său, Sporting Rm. Vâlcea, ar fi fost încă activ, Dan Zguroiu s-ar fi îmbogăţit de pe urma foştilor săi jucători

În spatele marilor fotbalişti au stat, întotdeauna, şi mari pedagogi. Adică antrenori care au investit pasiune, multe ore de muncă şi au vegheat asupra integrităţii morale şi corporale a copiilor. Bogdan Vătăjelu a fost învăţat să dea corect cu piciorul în minge de Dan Zguroiu, la Sporting Rm. Vâlcea. În cazul în care clubul la care a ocupat şi funcţia de vicepreşedinte ar mai fi fost încă activ, Zguroiu ar fi făcut bani frumoşi de pe urma foştilor săi elevi. Doar i-a avut în grijă pe Răzvan Popa (ajuns la Inter Milano, pe 250 de mii de euro), pe Bogdan Vătăjelu (la Craiova, pe circa 200.000 euro), pe Adrian Codin, fraţii Geantă, iar lista poate continua. FRF a stabilit ca grila de formare a unui jucător să reprezinte 5% din valoarea de transfer, banii care ar fi intrat în contul clubului Sporting Rm. Vâlcea. Acesta nu regretă însă că nu s-a îmbogăţit, aşa cum au făcut mulţi alţi colegi de breaslă. „Pe mine mă interesează doar un singur lucru: ca jucătorii mei să ajungă cât mai sus. Asta e bucuria mea, care valorează mai mult decât banii. Poate că ar fi fost înţelept să ţin activ clubul Sporting Rm. Vâlcea, dar acum nu mai pot da timpul înapoi. O să vedeţi că, anul acesta ori anul viitor, voi mai da jucători la echipe mari. Am câţiva copii de excepţie la Hidro, care promit să ajungă la fel de mari ca Vătăjelu sau Popa”, a spus Zguroiu. (L.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button