Fără categorie

Curelaru are nevoie de sprijin pentru finalizarea lucrărilor de modernizare a DC Bălceşti – Poeni

Curelaru BalcestiÎn ciuda greutăţilor financiare cu care se confruntă nu numai comunitatea sa, ci toată ţara, în acest an, Ion Curelaru, primarul oraşului Bălceşti, a reuşit să rezolve câteva dintre cele mai apăsătoare probleme ale localităţii. Referindu-se la câteva dintre realizările sale din 2013, Curelaru a amintit în primul rând de schimbarea acoperişului la Liceul “Petrache Poenaru”, dar şi de reabilitarea grădiniţei de la Otetelişu, unde a rezolvat şi problema împrejmuirii. De asemenea, a schimbat acoperişul de la SAM şi a asfaltat o parte din trotuare, în zona centrală a oraşului. “Deocamdată, am modernizat în jur de 2 km. de trotuare, iar anul viitor vrem să continuăm lucrările. În paralel, am recondiţionat aproape 2,5 km. de drumuri şi am continuat modernizarea DC spre Poeni, turnând al doilea strat de asfalt pe o distanţă de 1 km. şi executând o parte din rigole. Drumul respectiv are o lungime de 3,5 km.. S-a turnat primul strat de asfalt pe toată distanţa. Recent, repet, am aşternut stratul 2 pe 1 km., cu finanţare pe Ordonanţa 28. De 5 ani, ne chinuim să finalizăm acest obiectiv, însă, din cauza greutăţilor financiare, lucrările avansează anevoios. De curând, ni s-au alocat de la Guvern vreo 2,5 mld. lei vechi, dar la puţin timp după aceea ne-a fost retrasă această sumă”, a explicat edilul PSD. Întrebat în ce stadiu a ajuns proiectul referitor la amenajarea parcului industrial, social-democratul a afirmat că în urmă cu câteva zile, la MDRAP, s-a depus documentaţia în baza căreia se va atribui titlul de parc industrial. “Paşii următori sunt demararea lucrărilor de construcţii, de introducere a utilităţilor, iar după aceea trebuie să găsim investitori. În zona respectivă, am asfaltat drumul, iar mărirea capacităţii de alimentare cu apă va fi realizată prin APAVIL. Cel mai greu va fi să aducem conducta cu gaze. Magistrala se află la un kilometru depărtare”, a completat primarul Ion Curelaru.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button