Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
FotbalDiverse

Cupa Satelor, la ora semifinalelor! Se știu echipele calificate în penultimul act, când și unde va avea loc finala

În această săptămână s-au decis ultimele echipe calificate în semifinalele fazei județene a Cupei Satelor. Din 53 de formații aflate la startul întrecerii au mai rămas doar opt în lupta pentru trofeul județean și pentru calificarea la faza regională. Mihăești, Frâncești, Stoenești, Perișani, Livezi, Mateești, Slătioara, Popești au ajuns în penultimul act. Sunt două grupe semifinale. Prima clasată din fiecare serie va juca finala întrecerii. În prima grupă se află echipele de copii din comunele Mihăești, Perișani, Livezi și Mateești, iar în cea de-a doua, formațiile reprezentând localitățile Frâncești, Popești, Stoenești și Slătioara. Joi, 2 martie, de la ora 12.00, pe terenul sintetic din Zăvoiul râmnicean, se vor disputa meciurile din prima grupă. Se va juca după sistemul fiecare cu fiecare. Vineri, 3 martie, tot de la ora 12.00, la baza Oltenia, din Ostroveni, vor avea loc partidele din cealaltă grupă. Marian Deaconescu, reprezentantul echipelor de copii și juniori în Comitetul Executiv al AJF a anunțat că finala fazei județene a Cupei Satelor va avea loc săptămâna viitoare, vineri, 10 martie, de la ora 13.00, pe stadionul Municipal din Zăvoi.

Articole Similare

Back to top button