FotbalDiverse

Cupa României schimbă antrenori

Finalul lunii noiembrie a adus și finalul colaborării unor antrenorii din Liga1 cu cluburile la care au activat în ultima perioadă.

Primul antrenor demis la sfârșitul de săptămână trecut a fost piteșteanul Ionuț Moșteanu plecat de la F.C. Argeș după eliminarea din Cupa României de către ACS Viitorul Pandurii Tg Jiu- fostă Energeticianul Tg.Jiu, dar mai ales fostă C.S. Șirineasa. Echipa pe care subsemnatul a construit-o în perioada 2013-2015, înstrăinată în vara lui 2017, a făcut vineri prima victimă majoră în actuala ediție de Cupa României eliminând formația de Liga 1, FC Argeș. Ionuț Moșteanu a plătit cu postul pentru această contraperformanță, fiind înlocuit cu călimăneșteanul Adrian Dulcea. Am colaborat cu Adi Dulcea la CSM Rm. Vâlcea în primăvara lui 2016, îl știu un tânăr antrenor de perspectivă și-i urez pe această cale mult succes în prima sa aventură ca antrenor de Liga 1!

Bomba știrilor sportive a venit duminică noaptea de la Cluj, acolo unde patronul Nelu Varga nu a putut trece și peste umilința eliminării din Cupă pe propriul teren de către imprevizibilii ieșeni și l-a demis pe Dan Petrescu după o serie de rezultate nesatisfăcătoare, cinci înfrângeri în ultimele 6 jocuri, cu patru dintre ele pe propriul teren lucru care nu se mai întâmplase de foarte mulți ani la Cluj Napoca. Irascibil la extrem, contestat tot mai mult de vestiar, Dan Petrescu își încheie activitatea la CFR, lucru anunțat de altfel de mai mult timp chiar de către el, nemulțumit de campania de achiziții din scurtul intersezon de anul acesta.

Situația este tensionată și la Sibiu, după eliminarea din cupă, acolo unde pe principiul : „eu te-am făcut, eu te omor”, mult prea mediatizata Ana Maria Prodan Reghecampf a dorit să-l schimbe pe Ruben Albes, dar s-a lovit (deocamdată) de refuzul conducerii sibiene, ba mai mult s-a infestat probabil după ședința de la Sibiu cu coronavirusul ucigaș și este internată la „Matei Balș”, în București.

La Viitorul Constanța Ruben De La Barrera a fost înlocuit cu Mircea Rednic după umilința din cupă, în „Ștefan cel Mare”, 0-3 cu Dinamo, dar și aici a fost anunțată înlocuirea lui Cosmin Contra chiar acum când echipa se pare că a început să joace. Și zilele lui Mihai Teja sunt numărate la Voluntari după 0-3 cu Dinamo în campionat și 0-6 cu Gaz Metan Mediaș în Cupă. Va începe probabil o sarabandă a schimbărilor de antrenori deloc benefică performanței, dar atât de așteptată de unii și de alții…

Nu uitați: # Aveți grijă de voi! # Purtați mască! # Respectați distanțarea socială! # Respectați regulile impuse de către autorități! # Mergeți la vot duminica viitoare respectând regulile de mai sus!

Articole Similare

Back to top button