CSŞ Rm. Vâlcea, două medalii la Mondialele de Karate Goju-Ryu
În perioada 8-11 septembrie, la Foligno (Perugia), în Italia, s-a desfăşurat Campionatul Mondial de Karate Goju – Ryu. Printre sportivii prezenţi s-au regăsit şi patru reprezentanţi ai Clubului Sportiv Şcolar Municipiul Rm. Vâlcea. Una dintre elevele lui Mihai Ioniţă a reuşit să obţină două medalii pentru România şi judeţul Vâlcea. Patricia Adriana Mureşan a urcat pe cea mai înaltă treaptă a podiumului la kumite echipe, categoria 10-11 ani şi a obţinut titlul de vicecampioană mondială la kumite individua, 10-11 ani, categoria -45 kg. Ştefan Anton Grigoriu, la kumite individual masculin, juniori 16-17 ani, -68 kg şi Florin Cristian Nechiţescu, la kumite individual masculin, juniori 16-17 ani, -76 kg, s-au clasat pe locul 5. ”Felicitări sportivilor pentru rezultate şi efortul depus. Drumul către marea performanţă sportivă continuă. Mulţumim părinţilor pentru sprijinul financiar şi moral oferit”, au transmis oficialii clubului CSŞ Municipiul Rm. Vâlcea.