Acasă Liga II CSM Rm. Vâlcea va pierde toate meciurile din retur la „masa verde”

CSM Rm. Vâlcea va pierde toate meciurile din retur la „masa verde”

1103
1

* ca o consecinţă a faptului că echipa din Zăvoi s-a retras din campionat după etapa a 21-a

Liga a II-a a demarat la finele săptămânii trecute cu cea de-a 22-a etapă. Din cele 20 de echipe care au început toamna trecută primul sezon cu serie unică din istorie, doar 16 încă îşi mai continuă activitatea. Şoimii Pâncota şi ACS Berceni s-au retras în timpul turului, aşa că toate rezultatele înregistrate până atunci le-au fost anulate. Alte două grupări au renunţat la competiţie în această iarnă. Este vorba de Unirea Tărlungeni şi, din păcate, de CSM Rm. Vâlcea. Conform regulamentului, rezultatele înregistrate de cele două formaţii în primele două runde din retur, care au avut loc la finele anului trecut, vor fi decise la „masa verde”. Astfel, ambele grupări vor pierde cu 3-0 partidele din etapa 20 şi 21, la fel ca şi pe cele pe care le mai au de jucat până la finele campionatului. În aceste condiţii, şi clasamentul de la care s-a pornit în acest an în Liga a II-a a fost puţin diferit faţă de cel cu care s-a încheiat 2016. (N.C.)

Meciurile din etapele a 20-a şi a 21-a care au fost decise la „masa verde”, după retragerea echipelor CSM Rm. Vâlcea şi Unirea Tărlungeni:

• Etapa a 20-a:
Unirea Tărlungeni – Dacia Unirea Brăila *)            0-3
*) neprezentare
ASU Politehnica Timişoara – CSM Rm. Vâlcea        1-1
*) 3-0, după retragerea echipei CSM Rm. Vâlcea

• Etapa a 21-a:
Foresta Suceava – Unirea Tărlungeni    *)            4-1
*) 3-0, după retragerea echipei Unirea Tărlungeni
CSM Râmnicu Vâlcea – UTA Bătrâna Doamnă Arad *)    0-1
*) 0-3, după retragerea echipei CSM Rm. Vâlcea

1 COMENTARIU

  1. Poate ne spune cineva de ce unele primarii(cum e cea de la Mioveni,etc) pot sustine fotbalul local iar cea de la Valcea NU! Sau mai bine zis când era candidat la primarie dl Gutau era de acord sa subventioneze fotbalul iar acum, invocând legea, nu mai poate! Pai când ati fost in afara legii tovarase Gutau, atunci sau acum?! Oricum ati da-o nu uitati ca mana legii e lunga, lunga….Va poate atinge când nici nu va asteptati!!! Nu puteti castiga a doua oara la CEDO!!!!!