CSM RM. VÂLCEA – FC BIHOR 2-1
CSM RELOADED!
* echipa antrenată de Sorin Bucuroaia şi Dumitru Teleşpan a obţinut prima victorie din acest sezon
CSM Rm. Vâlcea a găsit, în sfârşit, drumul spre succes. Jucătorii antrenaţi de Sorin Bucuroaia şi Dumitru Teleşpan au dispus sâmbăta trecută de FC Bihor, în Zăvoi, cu scorul de 2-1, iar lucrurile tind să revină la normal. Şi nu doar prin prisma rezultatului, ci şi a faptului că „municipalii” au oferit celor peste 500 de spectatori prezenţi în tribune un spectacol fotbalistic pe cinste.
Bihorenii au ratat un penalti în minutul 2
Meciul cu FC Bihor a început însă cum nu se putea mai rău pentru vâlceni. În minutul 2, la prima fază ofensivă a oaspeţilor, Posteucă a bâlbâit o minge în suprafaţa de pedeapsă şi a fost nevoit să-l faulteze apoi pe Bîrză, iar arbitrul de centru al partidei, bucureşteanul Andrei Chivulete, a dictat fără ezitare punctul cu var. Din fericire pentru CSM, Chiş a ratat penaltiul, şutând peste transversală. „Municipalii” au ieşit imediat la joc şi au avut două bune oportunităţi de a egala, însă şuturile expediate de Balauru şi Ad. Ganea nu au întâlnit spaţiul porţii adverse. Nici bihorenii nu s-au lăsat mai prejos, acelaşi Chiş fiind aproape să înscrie în minutul 14, după ce a rămas singur cu portarul Tufişi. Veteranul dintre buturile CSM-ului nu s-a mai putut opune peste două minute, atunci când ex-vâlceanul Mihai Diaconescu a înscris cu capul din 6 metri: 0-1. Imediat după aceea, tânărul atacant Dan Gogoşoiu, marcatorul singurelor goluri vâlcene din acest sezon, s-a accidentat după un duel cu un adversar, iar în locul său a intrat Bogdan Geantă. Experimentatul Marius Mitu – căpitanul CSM-ului în acest joc – a dat tonul revenirii vâlcene, ex-stelistul fiind cel care, la jumătatea primei reprize, a şutat cu sete din afara careului de 16 metri, mingea a muşcat bara laterală, iar apoi a ieşit în aut de poartă. Egalarea a survenit în minutul 34, atunci când un „trasor” expediat de la distanţă de Ad. Ganea a prins gazonul chiar în faţa portarului Fîldan şi a sărit în plasă, mingea alunecând printre mănuşile bihoreanului: 1-1.
Tânărul atacant Bogdan Geantă a semnat victoria
După revenirea de la vestiare, vâlcenii au fost cei care au controlat ostilităţile pe teren, iar golul victoriei a picat în minutul 57, atunci când tânărul atacant Bogdan Geantă a urmărit o minge la care portarul Fîldan şi un fundaş bihorean s-au invitat reciproc în suprafaţa de pedeapsă şi-a trimis-o în plasă: 2-1. După ce s-au văzut conduşi, oaspeţii au încercat să revină în joc, în minutul 74 având o bună oportunitate de a restabili egalitatea: Markus a şutat din 8 metri, dar mingea a fost respinsă miraculos de Tufişi, după care Tomozei a îndepărtat pericolul din preajma porţii vâlcene. În minutul 80, Marius Mitu putea risipi definitiv emoţiile spectatorilor din Zăvoi, însă şutul său splendid de la 22 de metri a zguduit bara laterală a porţii lui Fîldan. Ultima ocazie de gol a aparţinut jucătorilor antrenaţi de Gheorghe Ghiţ, în minutul 91, atunci când Danci a şutat năprasnic dintr-o lovitură liberă de la 35 de metri, mingea fiind boxată în corner de bravul Tufişi.
Au evoluat pentru CSM: Tufişi – Tomozei, Posteucă, Kutlacik, Fl. Sandu, Balauru, I. Popescu (76’ Dandea), M. Mitu, Ad. Ganea, M. Rădulescu (66’ C. Vasile), Gogoşoiu (20’ B. Geantă).
Nicolae CIUCESCU