CS Șușani, cu doi jucători emblematici operați recent, prima bucurie din retur

CS Șușani a suferit pierderi importante în ultima vreme. Golgheterul echipei din tur, cu 14 goluri marcate, Crinu Albăstroiu, a plecat în Liga a VI-a, la Făurești, echipa alături de care se luptă pentru promovarea în Liga a V-a, primarul Costi Tudor s-a operat la genunchi, iar Nicu Buniță a suferit, de asemenea, o accidentare care a necesitat o intervenție chirurgicală.
Anul 2025 a început, așadar, destul de rău pentru echipa coordonată de Ilarion Mitrache, Stelu Pietraru și Cicerone Ionescu, care a și avut parte de un debut de retur dificil. În primele două etape a întâlnit primele două clasate. A pierdut la Șirineasa, apoi la Mădulari, cu Orlești. Duminică, 23 martie, Toni Buniță și colegii săi au avut prima bucurie. CS Șușani a câștigat în deplasarea de la Ionești. 0-2 a fost scorul final, stabilit încă din prima repriză. Răzvan Cincă, un atacant de calitate, a marcat ambele goluri și a mai avut și alte oportunități de a înscrie. Deschiderea scorului s-a produs la mijlocul prime reprize. Decarul oaspeților a dublat diferența în minutul 40, adversarul direct al acestuia oprindu-se din alergare pe motiv că ar fi fost călcat.
Gazdele au încercat să revină în joc. L-au testat pe Costi Dumbravă cu câteva șuturi de la distanță, însă portarul oaspeților nu a fost învins. Ariciu, Giuran, Burtoi nu au reușit să-și bage echipa în joc. În partea secundă, cea mai mare ocazie a aparținut tot celor de la Șușani. Trancă a trimis un șut-bombă, de la peste 20 de metri. Mingea, deviată, a lovit bara. După succesul de la Ionești, Șușani a urcat un loc în clasament. În etapa viitoare primește vizita celor de la Pietrari.