Liga IV

CS Mădulari a început consolidarea lotului. Prima mutare, pe banca tehnică

Deşi trăim vremuri tulburi şi nu se ştie exact când se va putea juca din nou fotbal, primarul Daniel Dimulescu, din comuna Mădulari, îşi face planuri de viitor. Vrea să formeze în localitatea sa un puternic centru de copii şi juniori. De asemenea, îşi doreşte ca CS Mădulari, formaţie care a activat, în ultimul sezon competiţional (până în iarnă), în Liga a IV-a, să evolueze în eşalonul de elită judeţean. A început deja consolidarea ”lotului”. Nu cu jucători. Prima mutare a fost făcută pe banca tehnică.

”Despre transferuri e devreme să vorbim. Aşteptăm să vedem ce se întâmplă, când şi dacă se va putea relua campionatul în câteva săptămâni. Avem, însă, o noutate. De acum înainte vom beneficia de serviciile unui preparator fizic tânăr, competent, a cărui calificare permite prezenţa pe banca tehnică a oricărei echipe, inclusiv de nivelul Ligii I. Ne va ajuta în procesul de pregătire. În rest, nu se schimbă nimic pe banca tehnică. Antrenor rămâne, bineînţeles, Marius Munteanu. Pe lângă echipa de seniori, vrem să dezvoltăm mai mult sectorul de copii şi juniori. Ne dorim să atragem cât mai mulţi tineri de perspectivă din zonă către fotbal, să formăm un adevărat centru de copii şi juniori”, a precizat Mihai Hăloiu, oficialul formaţiei din Mădulari.

În altă ordine de idei, deşi reprezentanţii grupării din Mădulari nu au dat ”din casă”, se pare că sunt şanse mari ca în noul sezon în lot să revină, după o lungă pauză, şi Bobi Mihăilă (legitimat, în prezent, la campioana Superligii, Minerul Costeşti). De asemenea, sunt premise ca ambii fraţi Buniţă să evolueze pentru echipa din comuna primarului Daniel Dimulescu.

Alesul social-democrat din Mădulari mai are planuri şi legate de infrastructura de la stadion. Baza sportivă arată extraordinar, suprafaţa de joc e billiard, însă nu există un spaţiu adecvat pentru spectatori. Daniel Dimulescu vrea să amenajeze în viitorul apropiat o tribună şi să creeze, astfel, iubitorilor fotbalului din localitate cele mai bune condiţii pentru a veni la stadion să susţină echipele de juniori şi seniori. (S.S.)

Articole Similare

Back to top button