FotbalDiverse

CS Hidro şi ISport Rm. Vâlcea, campioane judeţene la „Gheorghe Ola” şi „Gheorghe Ene”

Sâmbătă, 10 noiembrie, în Sala Sporturilor „Traian” s-au disputat ultimele meciuri din cadrul campionatelor judeţene de fotbal juvenil dedicate grupelor de 2009 şi 2010. La „Gheorghe Ene” (categoria 2010) în Final Four au ajuns formaţiile CS Hidro, AS Juniorul, ISport Junior 2017 şi Sarmi Getica. Competiţia a fost câştigată de ISport Junior 2017, formaţie pregătită de Bogdan Mihalache. Pe locul secund s-a clasat Sarmi-Getica, echipa antrenată de Adi Glăvan, pe 3 a fost Hidro, iar pe 4, gruparea lui Mihai Duică, AS Juniorul. Asociaţia Judeţeană de Fotbal, reprezentată de secretarul general Daniel Demetrescu, a oferit şi câteva premii speciale. La „Gheorghe Ene”, titlul de cel mai bun portar a ajun la goal-keeper-ul campioanei ISport, Eduard Buculei. Cel mai tehnic jucător a fost desemnat Vlad Mihăescu de la CS Hidro, iar golgheter a fost Rareş Văcaru, de la Sarmi-Getica. La „Gheorghe Ola”, au ajuns în Final Four echipele: SCM Rm. Vâlcea, AS Juniorul, Inter Călimăneşti şi CS Hidro. Titlul de campioană judeţeană a ajuns la CS Hidro, formaţie pregătită de Alin Savu. Pe locul secund s-a clasat trupa lui Marius Pufu, SCM, pe 3 a fost AS Juniorul, iar pe 4, Inter Călimăneşti. Cel mai bun portar de la grupa de 2009 a fost Denis Udrea, de la CS Hidro. De la aceeaşi formaţie a provenit şi cel mai tehnic jucător: Gabriel Sanda. Cel mai bun marcator al Final Four-ului la „Gheorghe Ola” a fost Matteo Giuroiu, de la AS Juniorul. Cele două campioane, CS Hidro şi ISport Junior 2017, vor reprezenta judeţul Vâlcea la faza zonală a Trofeelor „Gheorghe Ola” şi „Gheorghe Ene”. Tinerii fotbalişti vâlceni vor înfrunta campioanele din Dolj, Gorj, Olt şi Mehedinţi. Turneul se va desfăşura în luna decembrie. (S.S.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button