Liga IV

CS Guşoeni dispune de un stadion adecvat pentru Liga a IV-a! Suprafaţă de joc bună, vestiare pentru arbitri, gazde şi oaspeţi, dar şi bănci de rezerve adecvate

• urmează amenajarea unei tribune

CS Guşoeni a făcut pasul, în această vară, spre eşalonul de elită judeţean. Şi-a asumat toate riscurile pe care le implică participarea la acest nivel. A fost acuzată, la început, că nu dispune de o bază sportivă corespunzătoare. Între timp, s-au schimbat lucrurile. Suprafaţa de joc, chiar dacă nu este foarte mare, e de o calitate bună, iar autorităţile locale, primarul Nicolae Concioiu, împreună cu oficialii echipei, au făcut eforturi pentru amenajarea unor bănci de rezervă corespunzătoare, dar şi a unor vestiare adecvate, chiar pentru Liga a III-a. Au fost date în folosinţă deja. Sunt amplasate la subsolul grădiniţei din imediata vecinătate a bazei sportive. Arbitrii, jucătorii echipei oaspete, dar şi cei ai gazdelor, au unde completa raportul de joc, unde să se schimbe, să facă un duş după efort. Există inclusiv un spaţiu pentru depozitarea echipamentelor şi a celorlalte materiale sportive ale clubului, care, după cum se cunoaşte, a pus bazele şi a unul centrul de copii şi juniori. Primarul Nicolae Concioiu intenţionează ca în scurt timp să amenajeze un spaţiu propice şi pentru suporteri. O tribună va fi amenajată cel mai probabil în spatele băncilor de rezerve. Vestiarele de la grădiniţă sunt o soluţie provizorie. Autorităţile locale intenţionează să ridice o clădire adecvată în spatele porţii, în partea opusă terenului sintetic şi târgului comunal.

Articole Similare

Back to top button