Liga IVFotbal

CS Gușoeni, 10 puncte în ultimele patru meciuri. ”Taco” și Marinescu au realizat dubla la poalele Țurțudanului

CS Gușoeni a ajuns unde și-a propus. E la mijlocul clasamentului Ligii a IV-a. Rezultatele din ultimele patru runde au adus-o în această postură. Echipa pregătită de Alex Concioiu și Adi Eftenie are 10 puncte câștigate în patru meciuri. Urcușul a început de la meciul de la Malaia, câștigat cu 7-3 de oaspeți. De atunci a mai înregistrat o remiză, la Horezu și alte două succese, în derby-ul regional, cu Drăgășani, iar sâmbătă, cu Lotru Brezoi. Partida de la poalele Țurțudanului s-a încheiat la scorul de 2-4.

”Am fost 13 cu toții la Brezoi. Pe bancă, doar eu și cu Alex Concioiu. El a și intrat pe teren, pe final. În primul 11 am avut și băieți care au jucat mai mult într-un picior. Am ieșit înămoliți, dar e bine că tot efortul nu a fost în zadar și am câștigat. A fost un meci de luptă, care pe care, terenul foarte greu, cum cred că au fost majoritatea în acest week-end ploios. Am fost conduși cu 1-0. Până la pauză am întors scorul. Taco Mateiași a egalat dintr-o lovitură liberă, apoi ne-a adus în avantaj cu un gol din penalty. S-a văzut și pe filmare că a existat contact și lovitura de pedeapsă a fost corect acordată. În minutul 60 s-a făcut 2-2. Spre final am avut noi ocazii mari. Am și reușit să valorificăm două dintre ele, prin Gabi Marinescu. Cu aceste 10 puncte câștigate în ultimele patru meciuri suntem bine, în grafic pentru ce ne-am propus. Mai avem un meci dificil, la Mădulari, cu Tomșani. Vedem dacă reușim să mai obținem ceva și din acest joc”, a precizat Adi Eftenie, antrenorul echipei CS Gușoeni.

Articole Similare

Back to top button