Cristian Buican rămâne secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor

buicanDupă alegerile parlamentare din 9 decembrie, Cristian Buican putea deveni ministru, însă a preferat să rămână secretarul Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor. Liderul PNL Vâlcea doreşte ca, din această postură, să participe la îmbunătăţirea imaginii legislativului, dar şi la atragerea fondurilor necesare dezvoltării infrastructurii din judeţul nostru.

În următorii 4 ani, preşedintele liberalilor vâlceni va activa în „Comisia de cercetare a abuzurilor, corupţiei şi pentru petiţii”, deoarece, în ultimii patru ani, a primit o mulţime de petiţii şi memorii de la oamenii din colegiul său. „În trecut, această comisie a fost controlată de PD-L şi a tratat cu dispreţ sesizările cetăţenilor”, a declarat liderul PNL Vâlcea. Aşa cum spuneam, Buican nu a acceptat un post de ministru, dar a susţinut colegi cel puţini la fel de îndreptăţiţi să intre în Cabinetul premierului Ponta. Este vorba despre Daniel Chiţoiu (Ministerul de Finanaţe), Eugen Nicolaescu (Ministerul Sănătăţii), Relu Fenechiu (Ministerul Transporturilor) şi Lucia Varga (Ministerul Apelor şi Pădurilor). „Toţi colegii pe care i-am susţinut sunt oameni deosebiţi, cu calităţi extraordinare. Sunt buni manageri şi ştiu ce au de făcut. Miniştrii pe care i-am enumerat, dar, sigur, şi ceilalţi, vor susţine şi promova proiectele judeţului Vâlcea, fiecare pe domeniul său de activitate”, a mai spus deputatul Cristian Buican. Cât priveşte susţinerea sa pentru ocuparea funcţiei de secretar al Camerei Deputaţilor, liderul liberal a afirmat: „Mă simt onorat. Această funcţie mă responsabilizează şi mă obligă să pun umărul la îmbunătăţirea imaginii Parlamentului şi să aduc o rază de speranţă românilor.” a completat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button