Cristi Zotică & Co. nu au renunţat la lupta pentru promovare

zotica* Stejarul 2009 Vlădeşti are rezultatele mai bune atât în meciurile cu primele trei clasate, cât şi în cele cu primele cinci

Deşi nu ocupă decât locul 3 în clasamentul la zi al Seriei Nord din Liga a IV-a, Stejarul 2009 Vlădeşti ar fi lideră dacă am ţine cont de rezultatele directe dintre echipele care au ajuns în play-off. Din acest punct de vedere, formaţia din comuna primarului Sorin Ghiţă a acumulat 17 puncte, Topologul Galicea – 15, iar Luncavăţul Popeşti – 13. Cristi Zotică & Co. sunt în frunte şi dacă am lua în calcul doar confruntările directe între primele trei clasate, deoarece au strâns 7 puncte, în timp ce galicenii au 6, iar popeştenii doar 4.

Este evident aşadar că lupta pentru titlul de campioană în Seria Nord e departe de a fi decisă, iar rivalitatea pentru supremaţie se va tranşa probabil în meciurile directe dintre primele trei clasate. „Avem două victorii şi o remiză în meciurile directe dintre echipele din Top 3 şi suntem în frunte şi după rezultatele directe dintre primele cinci clasate. Sperăm să fie la fel şi în play-off şi să recuperăm din handicapul faţă de Galicea şi Popeşti. Părerea mea e că primele cinci clasate sunt echipe de valoare apropiată, aşa că se poate întâmpla orice în meciurile directe din această primăvară”, a afirmat Constantin Rogojină, delegatul trupei din Vlădeşti.
„Ne-am îndepărtat puţin de primele două clasate după eşecul nescontat de la Budeşti, dar nu disperăm, deoarece play-off-ul va fi o altă mâncare de peşte! Noi am avut ghinion cu echipele situate pe locurile 6-10, în faţa cărora am pierdut puncte preţioase, dar în play-off vom juca doar împotriva formaţiilor bune. Iar din câte am constatat jucătorii noştri se mobilizează altfel când avem o echipă tare în faţă, cum s-a întâmplat în meciul cu lidera Topologul Galicea, pe care am învins-o şi am relansat campionatul! Cu siguranţă, vom avea un cuvânt greu de spus în lupta pentru promovare!”, a încheiat Rogojină. (N.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button