Liga III

”Am îmbătrânit într-un meci cât în 5 ani! Ca nou-promovată eu spun că ne-am descurcat binişor. Toate contractele se încheie în iunie”

Vasile Ilinca, antrenorul Coziei, a trăit cu intensitate meciul cu Costeşti. La final, s-a declarat mulţumit de primul sezon în Liga a III-a, unul în care trupa din staţiune a strâns 32 de puncte.
”Cred că am îmbătrânit într-un meci cât în cinci ani. E complicat. Am avut încredere în Turnu Măgurele, dar m-au dezamăgit. E bine că am câştigat noi şi am terminat pe locul 8. Am făcut calculele dinainte. Şi dacă nu obţineam cele trei puncte, cu condiţia ca Vediţa să nu câştige la Tr. Măgurele, locul 8 din seria noastră nu era în pericol de retrogradare. Eram deasupra altor formaţii de pe această poziţie din alte serii. Am avut şi o analiză. Ca nou-promovată eu spun că ne-am descurcat binişor. Singura echipă care din patru meciuri au avut trei victorii şi un egal în faţa noastră a fost Turnu Măgurele. Cu restul, ne-am împărţit victoriile sau am făcut egal. Am plecat la drum cu mulţi debutanţi, în mare aceeaşi echipă de la Liga a IV-a. După câteva etape au început şi ei să simtă ritmul, intensitatea. Am avut doar trei jucători seniori şi patru juniori pe care i-am luat faţă de Liga a IV-a. Lotul a fost restrâns numeric. E complicat la Diviza C să faci antrenament cu 8, 10 sau 12 jucători. Apelam la Ilea, de la Budeşti, Smeadă, Jura sau băgăm un portar, să avem jucători la antrenament, pentru jocurile tactice. Dar, asta a fost. Nu ai de unde să iei de pe plan local, doar din alte judeţe. Cred că am avut şi cel mai mic buget poate din 100 de echipe. Au mai rămas restanţe la băieţi. Ne dorim cu toţii ca lucrurile să intre pe făgaşul normal. Acum urmează vacanţa. Vedem ce va fi în sezonul viitor, dacă jucătorii au oferte, dacă rămân. Ştiu doar că toate contractele se încheie în iunie. Îmi pare rău şi pentru Costeşti. E echipă din Vâlcea, nu am nicio răutate faţă de ei. Poate prind loc şi ei pentru urmtorul campionat. Erau puţin căzuţi mental, ştiind că au retrogradat. Pe SCM o văd favorită la barajul cu Buzescu. Sigur promovează. Poate vom fi cinci echipe la Liga a III-a în sezonul următor. Mi-e teamă ca FRF să nu ne despartă acum”, a declarat tehnicianul Coziei.

Articole Similare

Back to top button