Liga III

Costești – Hermannstadt 2, meci de ”6 puncte” pentru Marius Vlădoi & Co.

Singurul meci al etapei a XIII-a din Seria a VII-a a Ligii a III-a care se va juca sâmbătă, 27 martie, va fi cel dintre ultimele două clasate, Minerul Costești și FC Hermannstadt 2. Ambele echipe au același număr de puncte (6), fiind despărțite în clasament de golaveraj. Costești a ajuns din nou în coada ierarhiei. Speră să părăsească definitiv această poziție după jocul cu sibienii. În tur, Hermannstadt s-a impus cu scorul de 4-3. ”Minerii” au condus cu 1-0 și au încheiat prima repriză cu un avantaj de două goluri: 3-1. Diferența a fost făcută în partea secundă. Gazdele au marcat golul victoriei în minutul 94, juniorul Ștefan Popa scăpând mingea în poartă la un șut de la 30 de metri. Vâlcenii au acel meci în minte și vor să-și ia revanșa. Rămâne de văzut și cum vor aborda cei de la Hermannstadt jocul din Zăvoi, ce s-a schimbat în pauza de iarnă. Au mai primit forțe proaspete de la prima echipă și e posibil să mai ”coboare” jucători din lotul de Liga I, mai ales că acum e pauză în campionatul primului eșalon, provocată de meciurile echipelor naționale.

Articole Similare

Back to top button