Acasă Liga IV Costeşti, a doua victorie la rând! ”Obiectivul nostru este să jucăm fotbal,...

Costeşti, a doua victorie la rând! ”Obiectivul nostru este să jucăm fotbal, să ne bucurăm de fiecare meci în parte”

330
0

Minerul Costeşti a început campionatul cu două înfrângeri, dar acum s-a pus pe picioare. Are două victorii la rând. După trei puncte cu Chimia, fosta echipă de Liga a III-a a obţinut maximum şi din duelul din deplasare, cu Mădulari. 1-2 a fost la final.
”A fost un meci greu la Mădulari, contra unei echipe bune. E adevărat că am avut şi puţină şansă, dar consider că meritam victoria. Am mai avut şi alte ocazii pe lângă cele două goluri. Vrăjeală, Ariciu, Zizel Mătăsaru au ratat din situaţii bune. Şi gazdele au avut. Ne-au condus cu 1-0. Au marcat după o aruncare de la margine. La ei, ştiţi cum e, orice aut e ca şi un corner. A înscris Marinescu, cu capul. Noi am avut dubii, am cerut off-side. Am reuşit să revenim. Alin Bunescu a scăpat singur cu portarul şi a trimis o scăriţă, peste el, de la distanţă: 1-1. A fost un gol frumos. Apoi, în debutul părţii secunde, «Goangă» (Ionuţ Alexandru Tănăsescu) ne-a adus în avantaj. A şutat, iar copilul pe care gazdele l-au avut în poartă a scăpat mingea printre picioare. A fost o fază la care cei de la Mădulari au cerut un cartonaş roşu. Viorel a vrut să degajeze, iar jucătorul echipei gazdă a băgat capul la minge. Al nostru nici nu l-a văzut. Nu a fost vorba despre vreo intenţie. Ei spuneau că dacă are sânge e roşu, dar nu a existat nicio intenţie, adversarul s-a expus. Altfel, suntem prieteni cu cei de la Mădulari. Au şi ei un grup bun, cu jucători emblematici. Şi noi avem la fel, jucători cunoscuţi pe plan judeţean, cu experienţă. Avem un lot valoros. Nu există nicio presiune. Obiectivul nostru este doar să jucăm fotbal, să ne bucurăm de fiecare meci în parte şi să rămânem uniţi, indiferent de rezultat, să fie atmosferă frumoasă după fiecare partidă”, a spus Lucian Pătularu, antrenorul secund şi jucător de bază la Minerul Costeşti, după succesul de la Mădulari.