Cosmin Constantinescu: „Conducătorii PDL sunt mai preocupaţi să ne excludă pe mine şi pe deputatul Romeo Rădulescu decât să facă Opoziţie”

cosmin constantinescu new picDupă ultima şedinţă a Consiliului Municipal – în care unii dintre reprezentanţii PDL, coordonaţi de preşedintele interimar Grig Crăciunescu, au votat alături de PSD pentru creşterea preţului gigacaloriei – fostul viceprimar Cosmin Constantinescu a cerut demisia conducerii provizorii a PDL Rm. Vâlcea. „S-a votat un preţ mai mare pentru populaţie, iar unii dintre consilierii noştri, de la PDL, au votat alături de PSD, dorind să se împrietenească cu formaţiunea care conduce Primăria Râmnicului. Nu e normal! Ar trebui să se apropie de populaţie, să facă Opoziţie, nu să se împrietenească cu Puterea. Am transmis atunci un comunicat de presă prin care am cerut Biroului Permanent Judeţean al PDL Vâlcea să demită conducerea interimară de la municipiu, dar nu am primit niciun răspuns”, a subliniat, pe această temă, Cosmin Constantinescu. Acesta a amintit că, în urmă cu un an, toţi consilierii PDL au votat împotriva măririi preţului gigacaloriei, însă, acum, unii „s-au sucit”. „Dacă există vreun pact, scris sau verbal, cu partidele aflate la Putere, ar trebui să ştim şi noi. Eu sunt un tip pozitiv, gândesc optimist şi nu mă uit în trecut. De aceea, îmi doresc ca lucrurile să se îndrepte în PDL, dar este foarte greu, pentru că actualii conducătorii sunt mult mai preocupaţi să ne excludă pe mine şi pe deputatul Romeo Rădulescu decât să facă opoziţie adevărată şi constructivă. E ciudat ce se întâmplă, e ciudat să-i vezi pe cei pe care i-ai ajutat să ajungă în nişte funcţii că sunt mai înverşunaţi împotriva noastră decât a adversarilor politici. Am încredere că Dumnezeu va aşeza lucrurile, iar adevărul şi substraturile vor ieşi la iveală”, a mai spus Cosmin Constantinescu.

(S.C.)

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button