DiverseHandbal

Coșmarul „COVID-19” lovește din nou in SCM! Alte patru persoane din cadrul clubului, depistate pozitiv. Meciul cu Borussia nu se mai joacă

Sâmbătă, 24 octombrie, echipa de handbal vâlceană ar fi trebuit să dispute un nou meci în Liga Campionilor. SCM aștepta vizita celor de la Borussia Dortmund. Partida ar fi trebuit să aibă loc de la ora 17.00, în Sala Traian, fără spectatori. Nu se va mai desfășura. Coșmarul „COVID-19” a lovit din nou Vâlcea. Trei jucătoare, plus un membru din cadrul staff-ului au fost confirmați pozitiv la ultimul test efectuat pentru depistarea virusului asiatic. Este vorba despre extrema Marta Lopez, pivotul Maren Aardahl, portarul Diana Ciucă și directorul sportiv al echipei, Marian Joița. Nu sunt primele cazuri de COVID-19 din cadrul clubului. În ultimele săptămâni au intrat în izolare după ce au fost depistați cu Coronavirus jucătoarele Mireya Gonzalez și Kristina Liscevic, antrenorii Goran Kurtes și Ildiko Kerekeș Barbu, președintele secției de handbal, Florin Verigeanu,  consilierul sportiv Petre Berbecaru și nu numai. O parte dintre cei enumerați nu au avut simptome și au ieșit deja din izolare. Se consideră că după 14 zile cei depistați pozitiv nu mai sunt contagioși și nu mai pot transmite virusul. Un nou test pozitiv le interzice, însă, să participe la competiții.

Rămâne de văzut cât de mult va fi afectată în continuare activitatea echipei de handbal. Săptămâna viitoare, SCM ar trebui să participe la cel de-al doilea turneu din Liga Florilor, programat la Sf. Gheorghe, acolo unde Vâlcea are programate patru meciuri.

FOTO: FACEBOOK SCM RAMNICU VALCEA – HANDBAL FEMININ

Articole Similare

Back to top button