Liga VLiga 6Fotbal

Confruntarea dintre Galicea și Genuneni, decisă în minutul 90. Ancuța, hattrick pentru Topologul

*) galicenii au făcut două transferuri pentru returul Ligii a V-a; i-au luat pe Gunie și Cristescu, de la Pietrari

Partida dintre Sportul Genuneni și Topologul Galicea, din turul secund al fazei județene a Cupei României Boromir s-a disputat, până la urmă, pe terenul… oaspeților. Topologul a profitat de acest avantaj și s-a calificat în șaisprezecimile competiției. 2-3 a fost rezultatul final. ”Prima repriză a aparținut celor de la Genuneni, care au și intrat la pauză în avantaj. În partea secundă am controlat jocul. Am egalat din penalty, apoi am preluat conducerea. În minutul 86 am fost egalați după o lovitură liberă, dar am reușit să înscriem golul decisiv în minutul 90, după o fază fixă, un corner. Toate cele trei goluri ale noastre au fost marcate de Robert Ancuța. După cum o arată și scorul, victoria nu a fost ușor de obținut. Cei de la Genuneni au echipă bună. La cum i-am văzut, vor câștiga seria de Liga a VI-a la pas. Noi am avut și absențe la acest joc. Băse, Timmy nu au putut veni, printre alții. Una peste alta, ne bucurăm pentru că am trecut de această fază și așteptăm cu încredere week-end-ul viitor, când vom juca în șaisprezecimi”, au precizat oficialii de la Galicea. În pauza de iarnă, Topologul a realizat două transferuri. I-a luat pe Andrei Gunie și Rareș Cristescu, care au evoluat ultima dată pentru Viitorul Pietrari. Ei s-au remarcat anterior la FCPO. Cristescu încă nu poate juca. Ispășește o suspendare de două etape, primită pe finalul turului.

Articole Similare

Back to top button