Jannah Theme License is not validated, Go to the theme options page to validate the license, You need a single license for each domain name.
Politica

Conflict între prefect şi primarul Râmnicului din cauza denumirii unei străzi

După ce, în urmă cu câteva săptămâni, primarul Gutău îl felicita pentru profesionalism şi implicare pe prefectul de Vâlcea, Sebastian Fârtat, acum, relaţia celor doi pare să revină la „normalitate”. Conflictul a izbucnit din cauza unei străzi din zona industrială, căreia edilul PER doreşte să-i atribuie denumirea „Boromir Nicolae”. Nimic rău în acest demers, având în vedere câte a făcut pentru Vâlcea proprietarul companiei BOROMIZ.

Numai că există o comisie judeţeană de atribuire a denumirilor care nu este de acord cu iniţiativa lui Gutău, iar primarul crede că de vină ar fi prefectul. Sebastian Fârtat a reacţionat spunând că nu are nicio implicare şi că edilul se ceartă cu cine nu trebuie. „Potrivit O.G. 63/2002, cu modificările şi completările ulterioare, Instituţia Prefectului, prin compartimentul juridic, asigură doar secretariatul comisiei respective, care presupune, în principal, primirea şi înregistrarea dosarelor în vederea avizării, asigurarea întocmirii şi transmiterea corespondenţei, întocmirea proceselor-verbale ale şedinţelor de avizare, precum şi eliberarea şi transmiterea avizelor date de comisie. De asemenea, prin ordin de prefect, se stabileşte componenţa acesteia. Actuala componenţă a Comisiei Judeţene de Atribuire de Denumiri Vâlcea a fost stabilită prin Ordinul nr. 553/24.11.2017 al prefectului Florian Marin, iar indemnizaţiile membrilor acestei comisii, conform H.G. nr. 1087/2007, sunt asigurate de Consiliul Judeţean Vâlcea”, a transmis prefectul, reproşându-i lui Mircia Gutău că ar politiza acest subiect, când nu este cazul. „Am rămas uimit de reacţia exagerată a domnului primar Mircia Gutău. Probabil nu a fost corect informat vis-a-vis de modul de funcţionare a Comisiei Judeţene de Atribuire de Denumiri. Afirmaţia dumnealui cum că avizarea nefavorabilă a acestei solicitări ar avea un substrat politic nu are fundament real. Este ca şi cum ar spune că a plătit Consiliul Judeţean Vâlcea acest aviz, doar pentru că, în conformitate cu legislaţia în vigoare, CJ Vâlcea asigură fondurile pentru indemnizaţiile membrilor. Este absurd!”, a adăugat Sebastian Fârtat.

Articole Similare

Back to top button