Administratie

Condiţii ca la oraş, în comuna vâlceană Roeşti

Primarul Gheorghe Drăghici a conturat programul de dezvoltare a comunei Roeşti pentru următorii 4 ani, unul dintre primele sale obiective fiind extinderea sistemului de alimentare cu apă în satele Saioci, Cotoşmanu, Băiasa şi Cruceri, cu staţii de repompare şi tot ceea ce ar mai fi necesar.


Printre priorităţi, se numără şi extinderea sistemului de canalizare în Saioci, Cueni, Băjenari şi Râpa Cărămizii. În aproape toate satele, reţelele existente, staţiile de epurare şi cele de repompare vor fi reabilitate, iar pentru mărirea capacităţii de alimentare cu apă se va fora un nou puţ de mare adâncime. Le listă, se află, de asemenea, refacerea şi modernizarea ultimilor 11,8 kilometri de drumuri rămaşi nereabilitaţi la nivelul întregii comune.

„Mai trebuie realizate praguri de fund în aval de podurile construite în Băjenari, la Hotar (stadion) şi Râpa Cărămizii. La Ciocâltei, ese necesar un dig, pentru a proteja în special reţeaua de canalizare ce traversează pârâul Cernişoara. Nu în ultimul rând, avem în plan expertizarea reţelei de gaze montată din staţia SRM Popeşti până la Roeşti, în vederea continuării şi finalizării acestei lucrări, realizarea unei parcări la noul cămin cultural, amenajarea unei grădiniţe la Şcoala I-VIII Cueni, în corpul B, cu acces separat de ceilalţi elevi, dar şi împrejmuiri la toate unităţile de învăţământ din localitate. Continuarea şi finalizarea DC 112 este un alt proiect extrem de important pentru noi şi vom avea grijă să se realizeze fără probleme. Mai avem în vedere construirea unei clopotniţe la biserica din Băiasa, construirea unui depozit de legume şi fructe, cu fonduri europene, înfiinţarea unei plantaţii de meri, pe un hectar, la izlazul de la Băjenari, dar şi stoparea alunecărilor de teren prin plantarea masivă de puieţi de salcâm”, a anunţat Gheorghe Drăghici, primarul comunei Roeşti. În planurile de viitor ale social-democratului, mai intră înfiinţarea unei asociaţii agricole care să funcţioneze sub autoritatea Consiliului Local şi să fie coordonată de un inginer agronom. „O altă problemă pe care o vom rezolva se referă la achiziţionarea aparaturii tehnice necesară pentru ridicările topografice. Ulterior, vom angaja un specialist pentru cadastrarea tuturor terenurilor agricole din localitate. Vom continua să sprijinim oamenii şi pentru accesarea de fonduri pentru panouri fotovoltaice, în aşa fel încât cât mai multe familii să aibă apă caldă şi căldură asigurate din surse regenerabile”, a adăugat primarul Drăghici.

Articole Similare

Back to top button