CONDAMNĂRI ŞI DOSARE PENALE ÎNTOCMITE PENTRU TRAFIC INTERNAŢIONAL DE DROGURI DE MARE RISC

Patru tineri au fost condamnaţi pentru trafic şi consum de pastilele tip Ecstasy şi cannabis, iar mama unuia dintre ei este cercetată pentru trafic internaţional de droguri de mare risc

La data de 15 iulie a.c., în baza datelor şi informaţiilor obţinute de poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Piteşti-S.C.C.O. Vâlcea, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea, a fost efectuată o activitate de prindere în flagrant a doi tineri care erau bănuiţi de comiterea infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc. Astfel, P. Andrei şi Ţ. Valentin au fost prinşi la unpunct de primire colete din străinătate, unde s-au prezentat pentru a ridica un colet trimis din Spania. În urma controlului efectuat asupra bagajului primit,într-o cutie de detergent erau disimulate 688 comprimate de culoare albastră, pastile tip Ecstasy. Suspecţii au fost conduşi la sediul poliţiei, iar în urma cercetărilor au fost efectuate şapte percheziţii lalocuinţele persoanelor bănuite de comiterea infracţiunii de trafic şi consum ilicit de droguri. Astfel, au fost confiscate aproximativ 21 de grame de cannabis. La finalizarea audierilor, din cei şapte suspecţi, G. Ştefan, 26 ani, , U. Laurian, 34 ani, ambii din Rm. Vâlcea, P. Andrei, 20 ani şi Ţ. Valentin, 18 ani, ambii cu domiciliul în com. Ioneşti, au fost reţinuţi, iar ladata de 16 iulie a.c. au fost prezentaţi instanţei de judecată, fiind arestaţi preventiv. Cercetările au fost continuate sub aspectul comiterii infracţiuni de trafic internaţional de droguri din Legea nr. 143/2000 privind prevenirea şi combaterea traficului şi consumului ilicit de droguri. Ancheta a fost finalizată, iar cei patru au fost trimişi în judecată, în stare de arest preventiv, iar în această săptămână aceştia au fost condamnaţi în primă instanţă. Din acest dosar penal, a fost dispusă disjungerea cauzei faţă de P. Maria, de 48 de ani, din comuna Ioneşti sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc. Astfel, poliţiştii din cadrul B.C.C.O. Piteşti-S.C.C.O. Vâlcea, sub coordonarea unui procuror din cadrul D.I.I.C.O.T. – Biroul Teritorial Vâlcea au extins cercetările faţă de P. Maria, aflată în Spania, suspectată de trimiterea în ţară, a coletului care conţinea pastileletip Ecstasy, fiului său. În urma probatoriului administrat în cauză şi prezentarea persoanei la audieri, în data de 09 octombrie a.c., a rezultat faptul că ar fi trimis disimulat în ţară cele 688 comprimate, pastile tip Ecstasy. Persoana în cauză a fost reţinută pentru 24 de ore, iar la data de 10 octombrie pe numele acesteia a fost emis mandat de arestare preventivă pentru 30 de zile, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de trafic internaţional de droguri de mare risc.

Articole Similare

Lasă un răspuns

Back to top button